Publicaţiile Egypt Independent şi Al-Masry Al-Youm au publicat fotografii cu fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi în uniformă de închisoare, zâmbind. Sursa: Egypt Independent
Fotografiile, făcute de oficiali ai penitenciarului, fac parte din procedura standard la sosirea în închisoare şi sunt ataşate la dosarul inculpatului, scrie Egypt Independent în ediţia online de astăzi.
Mursi se află într-o celulă de 16 mp, cu baie proprie, pat, frigider şi televizor şi este departe celulele prizonierilor comuni, potrivit surselor oficiale. Închisoarea Burg al-Arab, construită în 2004, are condiţii stricte de securitate şi este situată în zona de deşert Garbiniyat, la vest de Alexandria.
De la răsturnarea sa de la putere printr-o lovitură de stat pe 3 iulie şi până în ziua de începere a procesului său, Morsi a fost ţinut de către militari într-un loc rămas mult timp necunoscut.
Potrivit Egypt Independent, mai mulţi lideri ai Frăţiei Musulmane au apărut zâmbind în fotografii în timp ce erau reţinuţi de autorităţi pentru a contracara sentimentul victoriei transmis de opozanţii liberali.