Mulţi ştiu de herghelia de cai pursânge arab de la Mangalia. Alţii de lipiţanii de lângă Făgăraş. Puţini ştiu, însă, de căluţii huţuli, singura rasă neaoş românească. O comoară naţională!

Frumoasa Mihaela Sarafeșcu este amazoana cu acte în regulă a cailor de sub vârful Chiciura

Undeva sus, în Obcinele Bucovinei, pe Valea Lucavei, aproape de Izvoarele Sucevei, sub vârful Chiciura, 350 de căluţi aleargă liberi într-o splendidă semisălbăticie. Peste toată herghelia domneşte, ca o amazoană modernă, o fată de 30 de ani. De loc din Fundu Moldovei, s-a şcolit în Capitală: "Am dat Bucureştiul pe Lucina fără să stau pe gânduri şi ca să fiu sigură că nu mai plec, m-am şi măritat aici", roşeşte Mihaela Sarafeşcu, tânăra directoare a hergheliei de la Lucina, judeţul Suceava, locul unde se păstrează liniile de sânge ale unicului cal de rasă neaoş românească: huţulul!

Un cal de munte de talie mică, robust, obişnuit cu iernile aspre şi cu o abilitate ieşită din comun. Un huţul autentic poate merge ca un fotomodel pe catwalk, punând un picior înaintea altuia! Numai astfel poate răzbi pe potecile înguste de pe buza prăpăstiilor : "Ceea ce alte rase nu pot face!".

Zece armăsari huţuli – tezaur naţional

Mihaela a venit la Lucina, studentă fiind, în practică. A urmat un "coup de foudre". Nu s-a mai putut despărţi de căluţii huţuli care vieţuiesc în stabulaţie liberă, doar seara fiind mânaţi la padocuri şi uneori, iarna, în grajduri. Din cei 350 de cai, 290 sunt de rasă huţulă, 40 sunt rezultatul încrucişării dintre semigreul românesc şi ardenez botezate "de Bucovina", restul fiind ponei sau simpli cai de muncă. "Huţulul e considerată, în prezent, o rasă autohtonă. Mai sunt în lume huţuli, dar cumpăraţi de la noi!", e mândră directoarea, şefă peste nu mai puţin de 48 de bărbaţi.

Practic, la Lucina sunt cinci linii de sânge - cu zece