Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aruncând ambalaje la voia întâmplării, dăm startul unei poluări majore!

Publicat in Opinia Buzau, luni 18 noiembrie 2013 ·

Începând de astăzi, societatea comercială INTERSEMAT SRL demarează, în colaborare cu Primăria municipiului Buzău, o campanie având ca scop educarea ­populației în sprijinul colectării selective a ambalajelor. În fiecare zi, veți putea citi în paginile cotidianului OPINIA, articole dedicate acestui subiect, aflat de mai mult timp în atenția factorilor respon­sabili cu protecția mediului, dar care este, din păcate, mult prea puțin cunoscut opiniei publice românești.

Deșeurile de ambalaje sunt acele ambalaje și materiale folosite pentru ambalare pe care oamenii nu le mai folosesc și pe care le aruncă sau au intenția de a le arunca. Necesitatea apariției ambalajelor a fost aceea de protecție sporită a produselor, atât din punct

de vedere calitativ, cât și din punct de vedere al consumatorilor; prin urmare, ambalajele asigură igiena produselor, integritatea acestora și protecția în timpul transportului, depozitării și păstrării acestora împotriva degradării sau deteriorării.

Abandonarea lor în natură determină un proces grav de degradare a mediului. Probabil considerăm că aruncarea unei hârtii nu determină poluarea mediului decât într-un procent foarte mic, însă trebuie să ne gândim că, în acel moment, poate sute sau mii de persoane fac același lucru. Iată cum, în acest mod, dăm startul unei poluări majore! De asemenea, trebuie și să înțelegem că pădurea, apele, munții, marea și nisipul nu pot riposta în fața unui asemenea tip de comportament. De aceea, trebuie să reflectăm asupra faptelor noastre și să dăm importanță tuturor aspectelor ce duc la degradarea mediului.

Este important de știut că naturii îi va lua câteva sute sau chiar milioane de ani pentru a degrada deșeurile de ambalaje aruncate la voia întâmplării, după cum urmează:

* Ambalaje din metal (cutii de conserve): aproximativ 150-300 ani;

* Doze din aluminiu (bere, suc)

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 5 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 9 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 10 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 8 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 13 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 8 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei sesizează Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei

News.ro acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că Secţiile Unite, cu participare a 70 de judecători, au decis sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse Legii cetăţeniei, apreciind că încalcă mai multe prevederi din Constitu

Vremea

București
acum

20°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

18°
vin.

18°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°