Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM a pierdut derby-ul cu Asesoft Ploieşti (FOTO / VIDEO)

Publicat in Bihoreanul, luni 18 noiembrie 2013 ·

Baschetbaliştii orădeni de la CSM au disputat duminică seară, în Arena Antonio Alexe, derby-ul etapei a VIII-a a campionatului Ligii Naţionale. Adversari le-au fost jucătorii multiplei campioane CSU Asesoft Ploieşti, echipă care a venit la Oradea de pe locul II.

La ora începerii meciului, Arena a fost plină de suporteri ai CSM. Galeria Leii Roşii a afişat un banner cu mesajul "Noi jucăm un baschet curat" pentru ploieşteni, echipă cu o reputaţie nu tocmai curată în baschetul românesc şi al cărei jucător Cătălin Burlacu, în sezonul trecut, i-a dat un cot în gură pe-atunci orădeanului Milos Pesic. După acel fault, Burlacu a fost scos afară din sală, fiind apoi şi amendat şi suspendat de Federaţia Română de Baschet. Suporterii orădeni nu l-au uitat şi nici nu l-au iertat însă, dovadă că la meciul de duminică seară Burlacu a fost huiduit aproape în fiecare moment în care a jucat.

Partida a început foarte echilibrat, primul sfert terminându-se de altfel la egalitate, cu scorul de 22-22. În sfertul II, ploieştenii au fost ceva mai eficienţi şi au marcat 28 de puncte, faţă de numai 23 ale gazdelor, astfel că în pauza mare s-a intrat cu avantajul de 5 puncte pentru echipa campioană, scor 50-45.

După pauză, în jumătatea secundă, elevii lui Cristian Achim au revenit mult mai mobilizaţi şi au reuşit un sfert al treilea excelent, cu 32 de puncte marcate şi numai 23 primite. Astfel, au întors situaţia de pe tabelă, conducând înaintea ultimelor 10 minute ce scorul de 77-73.

Deşi la începutul sfertului IV au rămas la conducere pe tabelă, pe măsură ce se apropia finalul de joc, orădenii au clacat, prahovenii au revenit, au egalat, iar în final chiar s-au distanţat la 8 puncte, după ce în aceste 10 minute au înscris 26 de puncte, faţă de numai 14 ale CSM-ului.

În aceste condiţii, orădenii au cedat jocul cu 91-99 şi au suferit a doua înfrângere din acest s

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ Mircea Lucescu, prima reacție după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026

Gazeta Sporturilor acum o ora
e din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Tricolorii au avut noroc la tragerea la sorți și au fost distribuiți în Grupa H, alături de Austria, Bosnia Herțegovina, Cipru și San Marino. Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul României, a

Partidul Dianei Șoșoacă, în vizorul DNA. Ce acte au cerut procurorii de la partidul SOS România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă precizează că a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie privind punerea la dispoziţie a listelor de candidaţi depuse de Part

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Drone neidentificate au zburat în mod repetat deasupra bazei militare americane Ramstein, din Germania / Zboruri și deasupra fabricii de arme Rheinmetall

HotNews acum 51 minute
Drone neidentificate au fost observate în ultimele săptămâni deasupra unor locații industriale sensibile și a bazei aeriene americane de la Ramstein din Germania, a relatat vineri revista de știri Spiegel, citând un raport confidențial al autorități

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 44 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 36 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Ministrul Transporturilor a anunţat că va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş al Autostrăzii Sibiu-Piteşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că, începând de vineri după-amiază, va fi deschisă circulaţia pe 16 kilometri din tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş din Autostrada Sibiu-Piteşti, iar întregul tronson va fi gata în aprilie-mai 20

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°