Începători şi profesionişti, timizi şi curajoşi, concurenţii din echipele celor trei experţi din juriu, Delia, Bittman şi Cheloo, se luptă pentru titlul glorios şi cecul de 120.000 de euro.
Mii de înscrişi, zeci de admişi, concurenţii din al treilea sezon al show-ului de la Antena 1 vor să calce pe urmele primilor doi câştigători, Andrei Leonte şi Tudor Turcu.
Concurs multicultural, „X Factor“ a adus, în etapa audiţiilor de la Palatul Copiilor din Bucureşti, participanţi europeni, africani şi americani ce i-au încântat, sensibilizat şi dezgustat pe cei trei experţi pretenţioşi. Poliţistul Raul Jipa a demonstrat că în spatele cagulei se ascunde un bărbat romantic, Iulian Bratu şi-a imaginat că este pe scena Eurovisionului şi l-a imitat pe Cezar Ouatu, iar Andreea Lazăr a sedus audienţa masculină cu rochii transparente şi decupate. Show-ul nu a fost scutit nici de incidente, Cheloo devenind, din călău, victimă, atunci când şi-a dislocat umărul şi a ajuns la spital fiindcă s-a aruncat în public, încercând să facă stage diving. Rapperul dur s-a recuperat în etapele următoare, bootcamp şi home judge visit, când elevii i-au călcat pragul casei, ca să înveţe muzică.
Dincolo de imaginea afişată şi de vocile incontestabile, la „X Factor“ vor conta foarte mult emoţiile transmise de concurenţi. „Pe lângă timbru vocal şi tehnică, contează foarte mult trăirea pe scenă şi puterea de a transmite ceva. Nu mă mişcă deloc să cânţi foarte sigur pe tine, dar prestaţia să fie o rutină, un clişeu în dorul lelii“, a recunoscut Delia, într-o discuţie cu reporterul „Adevărul“.
Începând cu episodul următor, difuzat pe 24 noiembrie, prezentatorii Răzvan şi Dani îşi vor împărtăşi experienţele trăite la "X Factor" în Marea Britanie, iar participanţii se vor întrece în cadrul galelor live. Pe 29 noiembrie, tinerii vor cinsti Antena 1 prin divertisment, la anive