Media franceză este deosebit de critică faţă de preşedintele Hollande, care, cu o cotă de popularitate de 20%, este considerat asemenea „pilotului unui avion care nu mai răspunde comenzilor”. Strada protestează, puterea cedează. Nu este vorba de o revoluţie ci de o succesiune de revolte care ameninţă să se extindă. Nu mai este vorba că se clatină guvernul, că cedează majoritatea, este vorba că ţara se apropie de haos-radare distruse, impozite pe care francezii nu mai vor să le plătească, şeful statului fluierat la marcarea unui eveniment istoric. Plecată din Bretagne, nemulţumirea socială a câştigat ansamblul teritoriului şi autorităţile avertizează contra riscurilor derapajelor. „Crispare”, „furie”, „exasperare” sunt cuvinte evocate de prefecţi pentru a califica climatul social pretutindeni în Franţa. Ei precizează că fronda contra ecotaxei nu se limitează doar la Bretagne şi s-a extins la nivelul a cel puţin 23 de departamente. Franţa adună veşti proaste şi din exterior.

A fost retrogradată de agenţia americană Standard&Poor’s şi verdictul este incontestabil. S&P a considerat întotdeauna că Franţa îşi poate reduce deficitele ridicând impozitele, dar acum agenţia afirmă că acea perioadă este depăşită, având în vedere „creşterea nemulţumirii opiniei publice care a dus la respingerea politicii fiscale”. Liderii francezi pierd ultimul levier de acţiune aflat la dispoziţia lor – fiscalitatea. Hollande forţează modificarea legislaţiei şi nu mai vorbeşte despre „redresarea finanţelor publice”, ceea ce duce cu gândul fie la creşterea impozitelor, fie la economii bugetare. Eforturile în vederea atingerii unui deficit public de 3% din PIB par irealizabile şi la Bruxelles şi de către OECD. Media arată că Hollande plăteşte pentru alţii, predecesorii săi nu au ştiut sau nu au dorit să facă reformele necesare, mai dificile după crahul financiar din 2008. După aceea, fu