Statul italian preia aproximativ două treimi din profitul brut al firmelor prin taxe pe profit şi pe muncă, potrivit unei analize Wall Street Journal (WSJ).
"Statul ne strânge de gât", se plânge Partizia Zanotta, proprietarul unei firme de sudură cu 10 angajaţi din nordul Italiei, care a redus programul de lucru şi a renunţat la investiţii în echipamente din cauza crizei economice.
Italia a avut în ultimii 10 ani cea mai slabă creştere economică dintre cele 34 de state membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Economia este încă în recesiune în urma crizei financiare, iar şomajul a atins cele mai ridicate niveluri din ultimii 40 de ani.
Situaţia Italiei preocupă Europa, diverşi oficiali ai UE avertizând că, în absenţa unor schimbări semnificative, datoria de stat uriaşă acumulată de guvernul de la Roma ar putea deveni în scurt timp nesustenabilă. Italia are cel mai ridicat grad de îndatorare din UE cu excepţia Greciei.
"Soarta Italiei va influenţa decisiv soarta zonei euro. În acest sens, viitorul zonei euro nu va fi decis la Paris, Berlin, Frankfurt sau Bruxelles. Va fi decis la Roma", a declarat Jörg Asmussen, mebru din partea Germaniei în Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene (BCE).
Produsul Intern Brut (PIB) al Italiei a scăzut cu 0,1% în trimestrul al treilea faţă de cel anterior, iar şomajul a ajuns în septembrie la 12,5%. Datoria de stat înregistrată la jumătatea anului este de 133,3% din PIB, iar guvernul a încheiat anul 2012 cu un deficit bugetar de 3% din PIB (metodologia ESA), guvernul reuşind să reducă golul de finanţare de la 5,5% din PIB în 2009, după mai mulţi ani de austeritate.
Modelul de taxare al Italiei se bazează în mare măsură pe taxe asupra muncii, plătite atât de companii, cât şi de angajaţi, pentru a finanţa sistemul public de pensii. Plăţile în contul pensiil
