Romania cunoaste cel mai mare avans economic din Uniunea Europeana (UE), iar tara este pregatita sa adere la zona euro, in pofida temerilor ca lipsa reformelor structurale si coruptia ar putea submina cresterea, a declarat premierul Victor Ponta pentru postul american CNBC.
Potrivit prim-ministrului, Romania este interesata sa coopereze cu creditorii internationali in vederea realizarii reformelor cerute si spera sa adere la zona euro, chiar daca regiunea nu prezinta in aceste moment perspective de crestere.
Ponta a spus pentru CNBC, in Bucuresti, ca tara lui trebuie sa fie "absolut pregatita sa adere la zona euro in termeni de cifre economice, inflatie si forta de munca".
"Cred ca zona euro nu are nevoie de un alt jucator slab si de aceea trebuie, in primul rand, sa ne pregatim. Insa angajamentul politic este sa aderam la zona euro si cred ca acest lucru ar fi in avantajul Romaniei, dar si al celorlalte tari din UE", a afirmat Ponta.
Cunoascuta odata ca "tigrul" Europei de Est, Romania a reusit sa inregistreze crestere economica in contextul in care alte piete mai dezvoltate din Europa se lupta in continuare cu recesiunea.
Economia a consemnat cel mai rapid ritm de crestere din ultimii doi ani in al treilea trimestru din 2013, cand a avansat cu 1,6% fata de trimestrul anterior. Spre comparatie, la nivelul UE cresterea a fost de 0,2%, iar in zona euro de 0,1%.
Ponta a spus ca tara a fost "complet in afara pietelor" in 2009 si 2010, pana cand Fondul Monetar International si Comisia Europeana a fost de acord sa-i acorde sprijin, iar in prezent emisiunile de obligatiuni guvernamentale sunt suprasubscrise de cinci ori.
Cu toate acestea, coruptia si birocratia excesiva afecteaza mediul de afaceri, scrie CNBC.
Ponta a admis ca Romania mai are de luat unele masuri in procesul de