Un tânăr și talentat critic literar, Dan Liviu Boeriu, anunță pe pagina lui de facebook că îi va tăia de pe lista de prieteni pe toți aceia care scriu „noștri“ cu doi de „i“ („noștrii“). Mi-a mers la suflet această somație și m-a făcut să-mi aduc aminte o întâmplare de pe vremea când lucram la „România literară“.
Un pensionar, cititor atent al revistei, mi-a trimis o scrisoare în care mă mustra sever că scrisesem „albaștri“ (în propoziția „fata avea ochii albaștri“) cu un singur „i“. „Este posibil – se întreba el retoric – ca un om ca dv. să nu știe că „albaștrii“ se scrie cu doi de „i“?
I-am răspuns în paginile revistei: „Convins că eu am dreptate și nu dv., m-am adresat totuși, ca să fiu sigur că nu greșesc, unor mari lingviști și am aflat adevărul. Nu are dreptate niciunul dintre noi. În realitate „albaștri“ se scrie cu trei de „i“.
Într-o perioadă istorică în care limba română se vorbește mai prost ca oricând, oamenii din România se simt totuși profund jigniți dacă cineva îi acuză că fac greșeli de gramatică. Poți să-i spui cuiva că este nesimțit, ticălos, netrebnic, nu ai mari șanse să-l impresionezi, dar dacă îl acuzi de agramatism îl faci să sufere cumplit. Bazându-mă pe această sensibilitate a românilor, am scăpat de o amendă pe care tocmai se pregătea să mi-o aplice un agent de circulație. L-am întrerupt la un moment dat din perorația lui moralizatoare și l-am corectat: „nu se spune vehicol, ci vehicul“. El m-a contrazis și a căutat dovada într-un regulament de circulație. După ce s-a aplecat, nedumerit, asupra paginii tipărite, a spus umilit: „aveți dreptate“. „Sper, i-am spus eu, că n-o să amendați acum ca să vă răzbunați pentru că v-am contrazis…“ „A, nu, m-a asigurat el“ și m-a lăsat. Îndepărtându-mă cu mașina, l-am văzut în oglinda retrovizoare scoțând din nou regulamentul din buzunar și consultându-l.
Oamenii politici sunt și e
