Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de 3.500 lei

Publicat in Tribuna, luni 18 noiembrie 2013 ·

de Ioan VIDRIGHIN

vidrighinioan@tribuna.ro

18 noiembrie 2013 23:23

0 vizualizari

A-A+ În această perioadă, în judeţul Sibiu se desfăşoară inspecţiile în exploataţiile nonprofesionale ale agricultorilor, care sunt efectuate pentru calificarea şi menţinerea statusului exploataţiilor sub raportul stării de sănătate a animalelor, corelat cu activitatea de identificare şi înregistrare a exploataţiilor şi animalelor, cu excepţia ecvinelor. De asemenea, veterinarii sibieni efectuează şi înregistrarea evenimentelor care nu au fost notificate de proprietar conform prevederilor legale în vigoare şi care au fost declarate de acesta la momentul inspecţiei, în vederea corelării efectivelor existente în exploataţie cu cele înregistrate în baza naţională de date informatice, precum şi întocmirea fişelor de inspecţie pentru pesta porcină clasică în cazul exploataţiilor care deţin porcine.

Până în prezent, inspectorii D.S.V.S.A.Sibiu au controlat în această lună 2 târguri de animale, 2 abatoare, două centre de colectare bovine, 16 exploataţii comerciale, 412 exploataţii nonprofesionale cu animale şi două controale în trafic pe trasee cu drumuri naţionale, verificând respectarea legislaţiei privind identificarea, transportul şi comercializarea animalelor pe raza judeţului nostru. Au fost aplicate 6 amenzi cotravenţionale în valoare de 3.500 lei la un fermier, doi proprietari de porcine, un propietar cu ovine, pentru necorelarea numărului de animale din exploataţie cu datele din baza naţională informaţională şi doi proprietari de animale care încercau să comercializeze animale în locuri neautorizate, cu mijloace de transport neamenajate corespunzător şi fără documente sanitare veterinare.

Sancţiuni

Nerespectarea legislaţiei privind asigurarea statusului de sănătate la animale şi păsări , mişcarea animalelor fără aviz, neidentificate

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 39 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 10 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 9 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 9 ore
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

24°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°