Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vilnius, o oportunitate nu o piedică de netrecut pentru Europa

Publicat in Adevarul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Pe 27 noiembrie, şefii de state şi guverne se vor întâlni la Vilnius pentru a decide asupra viitorului relaţiei UE cu statele din Parteneriatul Estic. Dacă toate condiţiile vor fi întrunite, Republica Moldova, Ucraina şi Georgia vor semna Acordurile de asociere la UE, vor stabili Acorduri de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, dar şi acorduri de liberă circulaţie în Europa. De la Summitul NATO din 2008 de la Bucureşti, nu a mai existat o astfel de şansă ca, visul unei Europe întregite, libere şi paşnice să devină realitate. Din raţiuni practice şi politice, din toate părţile, au fost create aşteptări uriaşe. Riscul dezamăgirii este proporţional cu miza deciziilor părţilor. Atât pentru UE 28, cât şi pentru ţările Parteneriatului Estic şi vecinii lor, s-a creat sentimentul unui moment totul sau nimic. Vilnius este important, dar este, totodată, doar o etapă. Atât UE, cât şi ţările din regiune mai au foarte multe de făcut indiferent de rezultatul imediat al Summitului. Un succes, legat de semnarea pentru Ucraina şi iniţierea pentru Moldova a tratatelor de asociere este semnificativ. Pentru UE poate să marcheze momentul întoarcerii la o abordare strategică, coerentă şi unitară a rolului său de putere globală şi de actor semnificativ cu responsabilităţi în consecinţă. Rămâne de văzut şi dacă Rusia va înţelege că nu presiunea, intimidarea şi şantajul economic la adresa celor trei state, ci cooperarea cu UE şi în relaţia cu fostele republici ale imperiului sovietic reprezintă o şansă pentru dezvoltarea Rusiei. Aceasta poate să aibă loc doar împreună, şi nu împotriva Vestului. Ieşirea din mentalitatea unui joc de ”suma nula” nu pare, însă, iminentă. Cu atât mai mult UE şi ţările PE trebuie să acţioneze cu maturitate şi calm. Războiul Rece a şlefuit gândirea strategică a multora dintre decidenţii de azi de la Moscova. În contrapartidă, Vilnius poate reprezenta momentul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 30 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°