Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea Supremă este aşteptată să se pronunţe în dosarul în care Codruţ Sereş este acuzat de trădare

Publicat in Adevarul, marți 19 noiembrie 2013 ·

Magistraţii Curţii Supreme sunt aşteptaţi să dea un verdict, marţi, în procesul în care fostul ministru al Economiei Codruţ Sereş şi fostul ministru al Telecomunicaţiilor Zsolt Nagy sunt acuzaţi de trădare, după ce s-ar fi folosit de funcţiile pe care le-au deţinut pentru a favoriza mai multe persoane în dosare de privatizare. Procurorii cer pedepse cu închisoarea pentru inculpaţi. Codruţ Sereş a declarat la ultimul termen al procesului că sectorul distribuţiei de energie electrică "nu poate fi calificat drept un sector care să aducă atingere siguranţei naţionale".

"Accept că populaţia trebuie să beneficieze de pe urma oricărei privatizări. În egală măsură, însă, preţul care se livrează se supune Agenţiei de Reglementare. Prin urmare, statul are dreptul să controleze tot ce face o companie privată", a susţinut Sereş.

Fostul ministru al Economiei a adăugat că legislaţia invocată de procurori în rechizitoriu nu este aceeaşi cu cea din perioada în care el a fost membru al Guvernului.

"Vorbim de un context cu totul diferit în 2005 faţă de legislaţia opozabilă din '91, care a fost formulată în rechizitoriu, în condiţiile în care, în 2005, România era ţară membră NATO, se pregătea pentru aderarea în Uniunea Europeană. În rechizitoriu se face referire la o legislaţie din 1991, când duşmanul României era în altă parte faţă de momentul 2005-2006", a explicat Sereş.

Magistraţii Curţii Supreme au stabilit că se vor pronunţa în acest caz pe 19 noiembrie.

Procurorul DIICOT a cerut pedepse cu executare pentru inculpaţii din dosarul privatizărilor strategice, după ce a arătat că dovezile de la dosar probează infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi.

Anchetatorul a arătat că toate dovezile arată aderarea, sprijinirea şi complicitatea la faptele unui grup infracţional organizat, pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Peste 7 miliarde de lei pentru modernizarea a două sectoare de cale ferată între Craiova şi Caransebeş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al companiei, este vorba de lotul 3 Igiroasa-Drobeta Turnu Severin şi lotul 6 PO Poarta-Caransebeş, aferente obiectivului major de investiţii „Modernizarea tronsonului Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş. Valoarea fi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°