TRANZACŢIILE TRANZIŢIEI BUMERANGUL CORUPŢIEI

Scriam, pe la începuturile "afacerii Florică", despre faptul că această acţiune preparată în laboratoarele politice ale dlui Roman şi ale unei prese care-i sprijină - mai mult sau mai puţin dezinteresat - interesele, riscă să se transforme într-un bumerang. A vorbi despre corupţie în România postrevoluţionară este ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuraţilor. Pentru că acest flagel a atins - în forme diferite - practic întregul spectru al puterii. Cu câteva excepţii notabile (domnii Iliescu şi Coposu spre exemplu) care-şi datorează o mare parte a prestigiului lor politic tocmai datorită faptului că n-au putut fi asociaţi nici unui fel de acţiune suspectabilă de a le aduce beneficii materiale, nu se poate vorbi despre o CLASĂ în afara oricărei bănuieli. În "afacerea Florică" a fost vorba pur şi simplu de o cursă: cine îl acuză mai întâi pe celălalt, existând premisa că acuzaţia îl absolvă automat pe acuzator? Din întâmplare (sau nu?) manevra a fost niţel cam prematură. Era greu de presupus că doar în câteva luni de funcţionare reprezentanţii "aleşi" ai actualului executiv ar fi putut finaliza niscai activităţi oneroase care să le pună realmente în pericol cariera. Pripeala şi creditul (?) acordat unui personaj care s-a dovedit în cele din urmă sub orice critică, au făcut ca acuzaţiile de corupţie să se transforme într-un bumerang. N-a fost prea greu ca acuzaţiile fostului şef de gardă să fie demontate ceea ce i-a arătat peste altele, şi lipsa de profesionalism. A fost chiar mai uşor decât se aştepta chiar adversarii săi, ca acesta să fie făcut de râs şi îngropat definitiv în ridicol. Dar, mai ales, a fost un excelent prilej pentra a se pune sub "hupă" activităţile desfăşurate un an şi jumătate, într-o deplină ilegalitate, de acuzatorul din umbră - dl Roman. Politica clientelară dusă de fostul prim-ministru a lăsat