Mesajul a fost trimis. Multumesc!

John F. Kennedy, 50 de ani de la asasinatul care a schimbat lumea

Publicat in Puterea, marți 19 noiembrie 2013 ·

America, şi nu numai, comemorează pe 22 noiembrie 2013 o jumătate de secol de la asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy sau, mai degrabă, 50 de ani de mister absolut în acest caz. De-a lungul acestor decenii, un tăvălug de teorii conspiraţioniste nu au făcut altceva decât să îngroape pentru totdeauna adevărul privind moartea celui de-al treizeci şi cincilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

A fost primul asasinat transmis în direct la televiziune, au fost sute de martori, s-au făcut mii de fotografii şi de înregistrări audio, dar toate acestea nu au reuşit să facă lumină în privinţa autorilor crimei şi a celor care au comandat-o. Din momentul morţii preşedintelui Kennedy toate televiziunile importante din SUA şi-au întrerupt programele obişnuite şi au transmis numai ştiri despre atentatul de la Dallas, timp de mai bine de 70 de ore. A fost cea mai lungă transmisiune de acest fel, până la atacurile din 11 septembrie 2001. Misterul este cu atât mai tulburător, cu cât această crimă are un executant oficial - Lee Harvey Oswald -, dar nici un singur responsabil. Au fost expuse o mie de motive şi beneficiari ai acestei tragedii, dar nici o motivaţie.

Charles de Gaulle, preşedinte al Franţei la acea vreme, declara, într-un discuţie privată, la nici o săptămână după asasinat: „Dacă s-ar afla adevărul, America (în forma sa politico-administrativă - n.r.) ar dispărea!”.

Glonţul magic

Aşa cum toată omenirea a văzut de milioane de ori, preşedintele Kennedy a fost lichidat în timpul unui tur al oraşului Dallas, într-o maşină decapotabilă, alături de soţia sa Jacqueline. Cei doi erau însoţiţi de gazdele lor, guvernatorul statului Texas, John Bowden Connally, Jr. (care a fost la rândul său grav rănit) şi soţia acestuia.

„John F. Kennedy a fost împuşcat azi, 22 noiembrie 1963, ora 12.30, ora locală, în Piaţa Dealey din Dallas, satul Texas. Aten

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum o ora
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 3 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum 37 minute
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 3 ore
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum 3 ore
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

Şase bebeluşi morţi în India într-un incendiu la un spital de nou-născuţi

Ziua Constanta acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii din New Delhi, a anunţat duminică poliţia din capitala Indiei, potrivit AFP. Doisprezece nou-născuţi au fost scoşi din spital în timpul incendiului, dar şase dintre e

Suceava: Trei bărbaţi, arestaţi preventiv pentru violenţă în familie/ Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul 112 pentru a-şi salva mama

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi din judeţul Suceava au fost arestaţi preventiv pentru agresiune în familie. Într-unul dintre cazuri, o fetiţă a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei, la fel şi unul dintre fraţi. Î

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°