Sofia. Pe zidurile Universităţii sunt postate câteva afişe. Oraşul e liniştit, doar câţiva poliţişti şi jandarmi arătând că aici s-au întâmplat unele lucruri. Porţile Universităţii sunt închise, iar două steaguri bulgare le decorează. #Octabka! Acesta este semnul care este vizibil prin toată Sofia. În Română, expresia francă “Demisia!”. De trei săptămâni, în cea mai veche universitate din Bulgaria studenţii fac legea, iar cursurile au fost suspendate. Pe fondul protestelor care au pornit în vară, studenţii au decis să redea suflul contestatar şi să intre într-un Occupy universitar. Au intrat în amfiteatrul 272, cel mai mare din clădire. Au fost 15 oameni, apoi 50. După câteva zile, erau mai mulţi oameni şi s-au extins în toată clădirea. Decizia e cu atât mai importantă pentru o ţară ca Bulgaria, deoarece de la căderea comunismului şi reinstaurarea democraţiei în ţară, studenţii au fost o masă pasivă, care nu au protestat activ. E prima mişcare Occupy care se întâmplă în ţară, iar ea este una care aduce speranţă, dar mai ales un simbol al schimbării pe care o doresc studenţii. La poarta Universităţii stau trei tineri, cu jachete fosforescente pe care scrie #Octabka. Ei sunt gărzile protestului. Dani are 19 ani şi stă zgribulită pe unul dintre scaunele din plastic de acolo. La Sofia sunt puţin peste 10 grade. Nu avem voie să intrăm, deoarece jurnaliştii bulgari nu sunt lăsaţi în sălile universităţii decât după ce sunt invitaţi de către aşa-numiţii lideri ai protestului studenţesc. Jurnaliştii străini sunt mai rari, aşa că suntem nevoiţi să aşteptăm 15 minute ca să fim primiţi, deoarece prin staţiile Walkie Talkie nu sosea un răspuns din sală. A fost primul moment când am devenit doi oameni fără identitate. Am devenit pentru câteva zile “rumŭnski zhurnalisti”. Trecătorii privesc dincolo de poartă sau se opresc. Aşa a făcut şi un cuplu de bătrâni, care le-a lăsat o pâin