-AA+A

Un Rebreanu hăituit” „În privinţa lui Liviu Rebreanu – scrie Andrei Moldovan – am ambiţionat la elaborarea unei lucrări ample care să pună în acelaşi plan elementul biografic (parte a proiectului), cu valoarea estetică a operei, în convingerea că o creaţie, deşi se ridică deasupra celui care-i dă viaţă, poartă în sine crizele profunde care au marcat fiinţa acestuia. Am crezut şi cred că un mare creator, aşa cum este Liviu Rebreanu, zămisleşte valori durabile într-un efort uriaş al alcătuirii de sine, efort de regăsire a unei identităţi mereu rătăcinde. O criză perpetuă a fiinţei creatoare determină şi motivează creaţia.”

Viaţa lui Liviu Rebreanu nu a fost o viaţă uşoară. Strămoşii săi dinspre tată îi găsim prin Chiuza, pe Samoilă Rebrean, bunicul său, pe Vasile, tatăl său, iar dispre mama sa, Ludovica, îi găsim în Beclean, fiica lui Petre Diugan şi a Nastasiei Cârcu. Familia în care s-a născut Liviu avea să treacă printr-un lung calvar al vieţii în condiţiile dualismului austro-ungar, meseria de învăţător al lui Vasile Rebreanu purtându-l prin multe localităţi de pe valea Someşului, mijloacele de subzistenţă mereu fiind insuficiente. Prin aceasta se poate afirma că Liviu Rebreanu nu s-a bucurat de o copilărie adevărată. Nici nu erau vremuri potrivite pentru aşa ceva. Peregrinările familie, din ce în ce mai numeroase, prin localităţi diferite, au reprezentat doar începutul crizei, prin neputinţa identificării cu un spaţiu al său numit „acasă”, Liviu urmând „o succesiune de risipiri printre străini, prin chirii şi internate ce erau capabile să genereze sentimentul de provizorat, de hăituire permanentă, vecine deseori cu disperarea”.

Andrei Moldovcan surprinde într-o înşiruire toate aceste „rele” ale vieţii: Fără îndoială că perioada cea mai dificilă a lui Liviu Rebreanu a fost cea bucureşteană, până la apariţia romanului „Ion”. Atunci avea