Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tandemul de viteji şi reacţiunea

Publicat in Gandul, marți 19 noiembrie 2013 ·

În urmă cu un an, nu exista Victor fără Crin şi viceversa. Acum, nu se poate Victor fără Liviu şi invers. Mai că-mi vine să cred că au pus de un tandem preşedinte-premier, fără ca perechea prezidenţiabilă oficială a numitului Victor să fie informată. Aceasta reiese din insistenţa cu care premierul Victor Ponta îl laudă, cu orice prilej, pe „prietenul şi colegul” Liviu Dragnea, cel în favoarea căruia s-a oferit chiar să depună mărturie la DNA. Astăzi, în faţa Parlamentului, l-a îmbrăcat într-o aură eroică, povestind, plin de admiraţie, ce grele bătălii a dat viceprim-ministrul Dragnea cu armata funcţionarilor din ministere, care a opus o „uriaşă rezistenţă” descentralizării, de teamă că-şi va pierde pierde pâinea. Ca toate afirmaţiile dlui Ponta, şi aceasta trebuie luată cu rezerve.

Din câte am constatat, eroul Dragnea a fost, totuşi, îngenuncheat şi nevoit să linştească funcţionărimea. „Nu va fi concediat absolut nimeni, este extrem de important să facem precizarea asta. Ramân tot în aceleaşi posturi, dar la o instituţie, care va fi în subordinea altei instituţii, în jur de 14.000 - 15.000 de oameni. Dar toţi cei care vor munci în instituţiile descentralizate vor ramâne cu aceleaşi drepturi salariale, cu toate drepturile pe care le-au avut câştigate până acum şi fără să fie pusă problema instabilităţii pentru cineva", a declarat ministrul Administraţiei, la Palatul Parlamentului, cu puţin timp înainte de a fi aureolat de şeful său. Nu văd, aşadar, unde este vitejia dlui Dragnea şi, prin contaminare, a dlui Ponta. Aş fi înţeles să-şi aroge merite, dacă descentralizarea ar fi fost însoţită de reducerea numărului de posturi din umflatul aparat central (OUG 77/2013 a impus o curăţenie de 4 la sută, apoi a deblocat angajările „unu plecat-un venit” îngheţate de predecesori), dar tandemul curajos precum conu Leonida şi consoarta lui, Efimiţa a transferat o parte

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba la Matematică

Mediafax acum 42 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă, cea la Limba şi literatura

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 47 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul optimilor de finală de la Euro 2024. Când se joacă România-Olanda

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
Șaisprezece echipe au reușit să treacă de faza grupelor la Euro 2024. Printre ele se află și România, care va întâlni Olanda, locul 3 din grupa D. 29 Iunie 30 iunie 1 iulie 2 iulie

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Ministrul Apărării în vizită la Șantierele Navale din Istanbul și Gölcük (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 27 minute
Prezent, în zilele de 25 și 26 iunie, în Republica Turcia, la invitația omologului său Yaşar Güler, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat, împreună cu o delegație formată din reprezentanți ai conducerii unor structuri centrale ale mi

Oamenii de ştiinţă afirmă că alimentele ultraprocesate au nevoie de avertismente de tipul celor pentru tutun

Mediafax acum 28 minute
Alimentele ultraprocesate înlocuiesc dietele sănătoase „peste tot în lume", în ciuda dovezilor tot mai numeroase privind riscurile pe care le prezintă. Nutriţionistului care a inventat termenul este de părere că acestea ar trebui să fie vândute cu a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 4 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 4 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

24°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°