Miturile politice sunt constelaţii de pasiuni, aşteptări, sentimente, emoţii. Am scris pe larg despre aceste mituri, în versiunile lor moderne, în cartea mea "Fantasmele salvării".
Nu mă voi ocupa aici de religiile tradiţionale, ci de ceea ce se numeşte religii seculare - ideologiile politice totale şi totalizante: una este fascismul, cealaltă – comunismul. Ideologia fascismului şi cea a comunismului sunt diferite, cu ingrediente, semnificaţii, implicaţii şi origini diferite. Se diferenţiază la nivelul originilor, intenţiilor, mai puţin însa la acela al consecinţelor. Ambele ideologii au promis Raiul pământesc şi au zămislit versiunea mundană a Iadului.
În egală măsură, ambele explică angajamentul fervent, capacitatea indivizilor de a se auto-hipnotiza şi de a participa la catastrofele totalitare ale secolului XX. Această experienţă istorică a fost superb rezumată de Leszek Kołakowski în formula "diavolul în istorie". Precizez că această expresie nu este pur şi simplu o metaforă, ea este definiţia sintetică a realităţii care a marcat fundamental viaţa atâtor popoare. Simplu spus, este vorba de tragediile rezultate din ambiţii nemăsurate şi nesăbuite de a forţa cursul istoriei în numele unor idealuri abstracte menite să rezulte în comunităţi politice perfecte, totalmente non-contradictorii.
Amintesc aici şi o carte fascinantă a istoricului francez de origine maghiară François Fejtö intitulata "Dieu, l’homme et son diable". Autorul clasicei "Istorii a democraţiilor populare", prieten cu Cioran, îl citează pe Aurel Kolnai, un alt gânditor remarcabil, şi el din păcate neglijat, care nota, în 1952 că “a combate comunismul, Răul cel mai presant, cel mai imediat, cel mai concentrat şi cel mai direct reprezentativ al maliţiei Diavolului, era sarcina majoră ce se impunea umanităţii civilizate". Prima oara mi-a vorbit despre Aurel Kolnai filosoful maghiar G. M
