Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţişti de frontieră atacaţi cu furci şi pietre de contrabandiştii de ţigări

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Un echipaj al Poliţiei de Frontieră care patrula în zona localităţii Bilca a fost atacat de doi indivizi care se ocupau cu traficul cu ţigări. S-a întâmplat în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 2.30. La acea oră, poliţiştii de frontieră au observat un grup de trei persoane care nu aveau ce căuta acolo. Oamenii legii i-au somat pe suspecţi, care au încercat să scape cu fuga peste fâşia verde, în Ucraina. Unul dintre indivizi a reuşit să treacă frontiera şi a fost reţinut ulterior de grănicerii ucraineni. Procedurile de extrădare în cazul lui Ionel Gâză, din Bilca, au demarat deja şi urmează să fie soluţionate în câteva zile.

Potrivit anchetatorilor, unul dintre agresori, Ionuţ Tîrîilă, de 25 de ani, din Suceava, l-a lovit pe un poliţist de frontieră în zona antebraţului mâinii stângi, iar ulterior, împreună cu amicul său, George Valentin Negru, de 28 de ani, tot din Suceava, au început să-i înjure pe oamenii legii şi să-i facă cu ou şi oţet.

Scenele de violenţă s-au mutat apoi în apropierea curţii unui localnic din Bilca, acolo unde contrabandiştii s-au înarmat cu furci pe care le-au fluturat ostentativ în direcţia poliţiştilor de frontieră, iar mai apoi au aruncat pietre şi alte obiecte către oamenii legii.

Mai mult, unul dintre contrabandişti i-a lovit pe poliţiştii de frontieră cu furca, dar şi cu pumnii, provocându-le mai multe leziuni. Cei trei poliţişti de frontieră au nevoie acum de mai multe zile de îngrijiri medicale pentru a-şi trata rănile provocate de agresori.

În final, Negru şi Tîrîilă s-au refugiat în grajdul unui localnic din Bilca, unde s-au ascuns în iesle, înarmaţi cu câte o furcă. „Vă omor! Ce am făcut? Ce căutaţi aici, în casa lui tata?”, au fost strigătele cu care George Valentin Negru i-a întâmpinat pe poliţiştii de frontieră veniţi să-i captureze. Într-un final, cei doi au fost reţinuţi, iar mai apoi au ajuns la

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 12 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 55 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°