Un bărbat a fost amendat de poliţiştii locali după ce a ieşit cu oile la păscut lângă un bloc din municipiu situat în zona Subcetate. Pentru fapta sa, omul a avut de scos din buzunar suma de 150 de lei.
Poliţiştii locali continuă să se confrunte cu situaţii care de care mai ciudate! Săptămâna trecută, un bărbat, angajat ca cioban, a ieşit cu mioarele la păscut pe strada Macului din municipiu (n.r. - în zona Subcetate).
Reprezentanţii Poliţiei Locale spun că „a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 150 lei numitul P. Constantin (domiciliat în municipiul Bistriţa) pentru păşunatul animalelor pe spaţiile verzi aparţinând domeniului public, în apropierea unui bloc de locuinţe”.
Ovidiu Gabrian, şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale, a declarat pentru Bistriţeanul.ro că nu este prima dată când agenţii Poliţiei Locale se confruntă cu astfel de probleme.
Anul trecut, în luna ianuarie, un bărbat a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că şi-a amenajat o stână fără avizele necesare pe Calea Moldovei.
Câteva luni mai târziu, un alt bărbat a fost sancţionat cu avertisment scris pentru că a ieşit cu oile la păscut în spatele supermarket-ului Kaufland situat pe Calea Moldovei.