Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a aprobat proiectul care reglementează vânzarea terenurilor agricole către persoane fizice

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Guvernul a aprobat, miercuri, proiectul de lege care stabileşte că arendaşii, vecinii, tinerii fermieri, până în 40 de ani, şi statul vor avea drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor agricole în faţa persoanelor fizice străine, începând cu 1 ianuarie 2014, şi a trimis documentul la Parlament.

Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a arătat că proiectul de lege are în vedere importanţa terenurilor pentru viitorul agriculturii romîneşti, dar nu impune restricţii la vânzarea acestora, ci doar anumite condiţii care se regăsesc deja, sub anumite forme, în Codul Civil.

Astfel, dreptul de preempţiune la cumpărarea unui teren agricol, existent în prezent doar pentru cei care arendează suprafaţa respectivă, a fost extins la vecini, pentru a încuraja formarea de suprafeţe agricole mari, la tinerii fermieri, până în 40 de ani, în vederea întineririi mediului rural, şi la stat, reprezentat prin Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare se va forma în urma reorganizării şi extinderii atribuţiilor Agenţiei Domeniilor Statului, însă proiectul de lege nu stabileşte situaţiile în care statul ar putea exercita dreptul de preempţiune la vânzarea unui teren agricol către un cetăţean străin.

Întrebat care sunt aceste situaţii, ministrul Daniel Constantin a afirmat că ele nu sunt specificate, dar că, de exemplu, "la un moment dat" statul ar putea decide să cumpere suprafeţe mici şi să vândă suprafeţe mari.

Potrivit lui Constantin, persoanele care vor dori să vândă terenuri agricole vor face un singur drum la

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum 54 minute
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 10 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Lasconi, atac de tip ateu la adresa lui IPS Teodosie: „reprezintă coloana rusă din România”

NapocaNews acum 9 ore
Habarnare de religie dar își dp cu părerea. Elena Lasconi, primarul Municipiului Câmpulung și candidat la șefia USR, l-a criticat dur pe pe ÎPS Teodosie, luni, 24 iunie, după afirmațiile legate de femeile abuzate de bărbați, spunând despre acesta că

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum 11 ore
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Caraş-Severin: Trei tineri arestaţi pentru tentativă de omor / Au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş

News.ro acum 9 ore
Trei tineri au fost arestaţi pentru tentativă de omor, fiind acuzaţi că au lovit un cunoscut în cap cu bâte, pe o stradă din Caransebeş. ”Astăzi, 24 iunie, 3 tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, din Caransebeş, au fost arestaţi preventiv

Vremea la Constanța, pentru 25 iunie 2024

Ziua Constanta acum 11 ore
Vremea la Constanța pentru 25 iunie 2024 aduce cu ea o temperatură de 27°C, fără precipitații, umiditate de 55% și vânt cu o viteză de 19 km/h. Perfect pentru a te bucura de o zi plină de soare și distracție la plajă! Se anunță un cer parțial înnora

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°