Nu este vorba, după cum aţi crede, despre reprezentarea unui titlu rar cântat, ci chiar despre arhicunoscutul „Bărbier din Sevilla”.
Opera Naţională Română din Iaşi l-a înfăţişat recent în formulă muzicală completă, pornind de la ediţia critică din 1969, datorată celebrului dirijor, cercetător şi exeget rossinian Alberto Zedda.
Meritul aducerii ei pe plaiuri româneşti este al dirijorului italian David Crescenzi, nume devenit obişnuit pe afişele lirice de la Timişoara (în primul rând), Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti (prea puţin, din păcate). Este vorba de renunţarea la tradiţionalele tăieturi în partitură care se practicau copios la noi, de revenirea la vocea de soprană pentru rolul Berta (opţiune conjuncturală până acum în România) şi înzestrarea ei cu gamele ascendente acute din finalul actului I (auzite pe scenele noastre dar în interpretarea... Rosinei), de eliminarea din uvertură a unor instrumente, aşa cum a fost prevăzut în partitura originală a premierei absolute din 1816 şi, bineînţeles, de utilizarea unui glas de mezzosoprană pentru Rosina, soluţie la care se recursese anterior la noi, de destulă vreme.
Versiunea lui Crescenzi de la primul spectacol al noii producţii ce a avut loc în splendida sală a Operei ieşene a fost preluată într-o seară din prima decadă a lunii noiembrie de dirijorul Cristian Oroşanu, un exponent al redării echilibrate, îngrijite şi riguroase a volutelor melodice rossiniene, urmat atent de orchestra Operei, colectiv în continuu progres. Remarc faimoasele crescendo-uri, tipice pentru scriiturile maestrului de la Pesaro, care şi-au regăsit supleţea prin inspirata baghetă, remarc bunele sonorităţi în derularea Furtunii din actul al doilea.
După uvertura oarecum prudent tălmăcită, spuma şi vivacitatea au debordat şi au dat culoare spectacolului, meritul revenind în egală măsură italianului Matteo Mazzoni, autorul to
