Un centru unic de contact şi suport va fi pus la dispoziţia românilor din străinătate începând cu iunie 2014. Printre obiectivele acestui proiect se numără îmbunătăţirea informării cetăţenilor români privind drepturile şi obligaţiile pe care le au într-o ţară străină, facilitarea accesului în timp util la informaţii cu caracter consular, îmbunătăţirea serviciilor consulare adresate cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Sorin Moise, a precizat joi în cadrul conferinţei de lansare a proiectului „Centru de contact şi suport al cetăţenilor români din străinătate”, că acesta este cofinanţat 85% din Fondul Social European, prin programul operaţional Dezvoltarea capacităţii administrative 2007-2013, Axa prioritară II „Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei furnizării serviciilor publice”.
Potrivit acestuia, proiectul va costa peste 17.600.000 de lei fără TVA, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din Fonduri Sociale este de peste 14.900.000 de lei, suma suportată de la bugetul de stat fiind de circa 2.600.000 de lei.
Moise a mai spus că proiectul este în curs de implementare - a început în luna septembrie şi va fi finalizat cel târziu în luna iunie 2014.
Ministerul de externe doreşte implementarea unui Sistem Informatic Integrat de tip „Contact Center”, care va permite preluarea într-un mod unitar a cererilor cetăţenilor pe diverse canale de comunicare: telefon, web, mail, instant messaging.
Cazurile preluate pe diversele canale de comunicare vor fi clasificate iar petenţii vor putea primi informaţii specifice în cadrul site-ului centrului de contact sau prin transmiterea de mesaje automate de răspuns, pe email sau telefon, la cazurile semnalate, acolo unde este posibil.
Prin „Contact Center” se va pune la dispoziţie un pun