De trei zile, începând cu data de 19 noiembrie, Jean Baptiste Dernoncourt, (foto) în prezent Directorul Financiar al Carrefour Romania, este numit Directorul Executiv al Carrefour Romania, sub conducerea domnului Gerard Lavinay, Directorul Executiv pentru Europa de Nord, informează un comunicat am companiei.
Carrefour România a rămas fără director general, după ce François Melchior de Polignac (40 de ani), numit pe această poziţie în mai 2011, şi-a părăsit scaunul din România, în luna august a anului acesta.
De atunci şi până acum, interimatul a fost asigurat de Jean Baptiste Dernoncourt, numit CFO al Carrefour România în aprilie 2012. Francezul a lucrat înainte în China, pe poziţia de Back Office Management&Controlling Director în cadrul aceluiaşi grup. Dernoncourt lucrează pentru Carrefour din aprilie 2007, iar înainte a fost senior auditor la Deloitte.