În urmă cu trei zile Dacre Stoker a ajuns pentru prima dată în România, fiind primul membru al familiei creatorului romanului Dracula care ne vizitează ţara. Acesta a sosit la Hotelul Coroana de Aur, unul dintre locurile prezentate în romanul Dracula cu o caleaşcă trasă de doi cai. A ţinut să precizeze faptul că proiectul la care lucrează ne va ajuta turismul şi va da un plus de realism poveştii lui Dracula.
Primul membru al familiei celebrului scriitor Bram Stoker care a păşit pe pământ românesc a fost întâmpinat în faţa Hotelului Coroana de Aur din Bistriţa cu colac şi sare, dar şi cu ţuică. Acesta a ajuns în municipiu cu o caleaşcă trasă de doi cai negri, fiind însoţit de fotograful olandez Hans Corneel de Roos şi de producătorul de filme al Travel Channel Aaron Saagers.
Cei trei au fost primiţi în salonul Jonathan Harker, prima încăpere amenajată încă de pe vremea comuniştilor pentru turiştii care veneau în Bistriţa-Năsăud în căutarea lui Dracula.
Aceştia au vorbit şi despre proiectele lor, care includ o carte care va fi lansată anul viitor, un ghid de călătorii, care vine să îmbine fotografii spectaculoase cu diverse locuri din România cu informaţii istorice, dar şi o serie de emisiuni TV.
„Fratele cel mai mic al lui Bram Stoker, George a fost stră-străbunicul meu. Bram şi George erau foarte apropiaţi, iar pentru mine este o onoare să fac parte din familia lui Bram Stoker. Ultimii 10 ani i-am petrecut documentându-mă despre el, am scris două cărţi, dintre care una de ficţiune, iar acum lucrez alături de Hans (n.r. fotogragul olandez Hans Corneel de Roos ) la un ghid de călătorii. Sperăm ca şi călătoria noastră să îi încurajeze şi pe alţii să ne urmeze paşii pe măsură ce urmărim personajul fictiv creat de Bram Stoker, dar şi cel istoric care l-a inspirat”, a declarat Dacre Stoker într-o scurtă întâlnire cu presa.