Numărul cazurilor de traumatism cranio-cerebral este în creştere, principala cauză fiind accidentele auto. Cu toate acestea, în România recuperarea neurologică este deficitară din cauza lipsei specialiştilor, a spus prof. dr. Dafin Mureşanu.
„Traumatismele cranio-cerebrale sunt în creştere din cauza mai multor factori. Dezvoltarea industriei auto, modul în care evoluează tehnologia în transport, până şi accidentele domestice s-au înmulţit. Din datele pe care le avem, putem spune că în Europa incidenţa oscilează între 1,4 milioane şi 1,6 milioane, majoritatea victimelor ajungând să fie tratate în regim de urgenţă", a declarat profesorul Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România şi al Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii, la cea de a XI-a conferinţă anuală a Academiei Mondiale Multidisciplinare de Neurotraumatologie, care a avut loc la Istanbul. Neurologul a susţinut că starea materială este un factor de risc pentru traumatismul cerebral. „Cei care au maşini ieftine, nu prea performante îşi asumă, din păcate, un risc mai mare când se urcă la volan”, a explicat acesta. „România se confruntă cu unele probleme în cazul traumatismelor cranio-cerebrale. În primul rând este vorba despre un deficit mare de neuro-psihologi. Nu avem specialişti în recuperarea memoriei, de pildă. Nu este suficient să te poţi mişca din nou, cât să poţi comunica şi să te poţi reintegra în societate. Apoi, în Romania există patru-cinci centre în care pacientul este tratat multidisciplinar, foarte puţine. Ar fi nevoie de câte un centru în fiecare judeţ. Ar fi nevoie şi de dezvoltarea unei reţele private, dar este o latură extrem de costisitoare”, a adăugat preşedintele Societăţii de Neurologie din România, secretarul general al conferinţei de la Istanbul.
Potrivit unui studiu european, România ocupă locul doi în Uniunea Europeană, du