Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In memoriam Doctor Cezar Motaş

Publicat in Jurnalul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Profesor universitar doctor Teodor Horvat, şeful Secţiei Clinice Chirurgie Toracică din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, împlineşte luni 63 de ani. Pentru că, de curând, domnia sa şi-a pierdut unul dintre cei mai iubiţi elevi, doctor Cezar Constantin Motaş, reputatul chirurg a găsit de cuviinţă ca rubrica pe care i-o dedicăm în fiecare an, de ziua sa, să fie anul acesta închinată memoriei dr Cezar Motaş.

________________________________

“Iată-mă, într-o situaţie în care nu mi-am imaginat că voi fi pus, nici în cele mai negre vise. Dar, acesta nu este un vis, ci este cumplita şi cruda realitate.

Iată-mă, scriind necrologul elevului meu - Doctor Cezar Constantin Motaş. În biblie scrie ferice de copiii, care îşi îngropă părinţii şi vai şi amar de părinţii, care îşi îngropă copiii. Acelaşi lucru pot să spun şi despre Profesorul, care îşi  conduce pe ultimul drum Elevul, când firesc era să fie invers - Elevul să-i scrie necrologul şi să arunce cu pumn de ţărână peste sicriul Profesorului. Dar, nu ştiu de unde a venit acestă cumplită năpastă peste noi. Poate Dumnezeu să ştie, pentru că el le ştie pe toate! Eu ştiu un singur lucru că noi am suferit o grea pierdere prin trecerea în nefiinţă a lui Cezar.

Închid ochii şi parcă văd un tânăr înalt, chipeş, cu o faţă luminoasă, care a bătut la uşa cabinetului meu, într-o bună zi a anului 1998. Era el, Dr. Cezar Motaş, în prima lui zi de rezidenţiat în chirurgia toracică. A fost ziua în care a venit alături de mine şi de colectivul clinicii de chirurgie toracică, care în acel timp funcţiona la Spitalul Militar Central din Bucureşti. Şi de atunci am fost alături, până când moartea năpraznică l-a răpit de lângă noi. În acea primă zi, mi-a spus că vine din Piatra Neamţ, unde s-a născut în anul 1971, de Buna Vestire, într-o familie de intelectuali, mama fiind medic oftalmolog, iar tata inginer s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Sfaturile lui Teodosie pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

News.ro acum 5 ore
Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Solu

Scandal pe plajă la Eforie. Mai mulți turiști s-au luat la bătaie. Poliția îi audiază pe cei implicați VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un conflict izbucnit în Eforie Nord s-a soldat cu o anchetă a poliției. O agresiune fizică în care au fost implicate mai multe persoane, duminică, 23 iunie, a început pe plajă și a continuat în apropierea acesteia. „La data de 23 iunie, în jurul ore

Euro 2024 – grupa A: Germania şi Elveţia s-au calificat în optimi

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Elveţiei a încheiat la egalitate duminică seara, la Frankfurt, scor 1-1, cu reprezentativa Germaniei, în grupa A de la turneul final Euro 2024. În aceeaşi grupă, Ungaria a învins Scoţia, 1-0, marcând în minutul al zecelea al prelu

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 4 ore
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 5 ore
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Selecționerul României, Edward Iordănescu „Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt!”

Ziua Constanta acum 8 ore
După cel de-al doilea meci al României la Camionatul EURO 2024, de ieri seară cu echipa Belgiei, Edward Iordănescu, selecționerul Echipei Naționale de Fotbal a României a transmis un mesaj pentru suporteri. „Când imnul României răsună din zeci

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 7 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 11 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
joi

19°/33°
Iasi
acum

21°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
joi

18°/29°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
joi

17°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
joi

18°/31°