Prezent miercuri la Oradea - unde a subliniat că este în continuare preşedintele de drept al PRM după ce Tribunalul Bucureşti a respins recent acţiunea lui Corneliu Vadim Tudor care-şi revendica această funcţie - Gheorghe Funar a vorbit despre demersul pe care l-a iniţiat în această primăvară pentru a denunţa aşa-zisele "retrocedări ilegale de imobile" din Ardeal către foştii lor proprietari de dinainte de 1918.
Gheorghe Funar a dezvăluit că se află la Oradea deoarece a fost citat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a-şi susţine denunţul penal făcut cu referire "la persoanele fizice sau juridice care au solicitat şi dobândit ilegal imobile" în Oradea şi în Bihor. De altfel, el a anuţat că a întocmit astfel de denunţuri la toate Parchetele din Ardeal.
"La Oradea s-a deschis un dosar penal în urma denunţului meu. Am prezentat domnului procuror mecanismul care a fost pus la cale pentru încălcarea legii de către Ungaria, bisericile ungureşti, diverse persoane juridice şi fizice ungare. Am constatat din discuţia cu dânsul că procurorii nu au fost informaţi în legătură cu Procesul Optanţilor şi consecinţele acestuia", a declarat preşedintele PRM într-o conferinţă de presă.
"Procesul optanţilor" a fost unul pornit de Statul Maghiar, împreună cu foştii mari proprietari de imobile din Ardeal care au plecat în Ungaria după Tratatul de la Trianon, prin care aceştia din urmă cereau să fie despăgubiţi pentru clădirile pe care le-au lăsat în România. Procesul s-a desfăşurat între 1923 şi 1930 şi s-a încheiat printr-o decizie a Tribunalului Arbitrar de la Paris, care, susţine Gheorghe Funar, a decis ca România să despăgubească grofii maghiari în coroane de aur de 24 de karate, aşa cum ceruseră aceştia.
"Ungaria a pretins să fie despăgubită prin coroane de aur de 24 de coroane. În 1930, Statul Român a pierdut procesul şi a plătit despăgubiri. C