Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craioveanu: „Publicul să fie de nota 10 şi Ovidiu inspirat“

Publicat in Liga2, joi 21 noiembrie 2013 ·

Directorul de imagine al CS Universităţii Craiova şi-a expus dorinţele înaintea derby-ului: suporterii să fie ca în vremea în care el juca, iar Stângă să conducă echipa câştigătoare.

Marele fotbalist al Universităţii Craiova, Gică Craioveanu, a vorbit despre jocul de sâmbătă: „E o bucurie enormă pentru tot fotbalul românesc pentru că la Craiova există un derby. Suntem din nou pe mapa fotbalului şi asta e cel mai important. Publicul sper să fie de nota 10, aşa cum ne-a obişnuit la Craiova. Să câştige cel mai bun, dar sper ca la ora meciului Ovidiu să aibă acea inspiraţie şi să facă echipa ideală pentru a câştiga acest derby“.

În ceea ce priveşte spectatorii, Craioveanu a spus: „Va fi un test, este multă lume împărţită. Adi cred că are avantajul tinerilor, celor care au trăit cu leul pe piept în ultimii ani. Dar eu sper ca CS Universitatea să demonstreze că e o echipă solidă, că e un club exemplar şi lumea să se întoarcă spre noi. Va fi un test şi va reuşi cine va câştiga meciul. Important este să cânte tot stadionul imnul şi astfel Craiova va demonstra că merită să aibă din nou o echipă în primul eşalon“.

Întrebat dacă cu încasările pe bilete s-ar putea plăti salariile jucătorilor lui Mititelu, Craioveanu a spus: „Ce vină are CS Universitatea că Adi nu plăteşte salariile. Tu în momentul în care faci contract cu o persoană trebuie să-l respecţi. Mă pun în pielea lui Ciucă, lui Săceanu când ajung acasă şi copilul îi întreabă: Tati, dar azi nu mâncăm nimic? Sau nu avem un pui sau ceva mai bun pe masă. E vina domnului Mititelu“.

Directorul de imagine al clubului consideră că reapariţia fotbalului în Bănie i-ar putea readuce pe copii, din nou, alături de culorile alb-albastre: „La Craiova sunt mulţi suporteri ai Stelei pentru că acum doi ani noi am dispărut de pe harta fotbalului. Ei au crescut cu Tănase, cu Chiricheş. Dar su

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 59 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Întâlnire între Regele Felipe-Zelenski-Sanchez la Madrid. Spania poate livra rachete Patriot și tancuri Leopard Ucrainei

Gandul acum 9 minute
Spania ar intenționa să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Doliu la Hollywood. Johnny Wactor a fost împușcat mortal în timp ce încerca să oprească un jaf

Cancan acum 2 ore
Johnny Wactor, devenit celebru mai ales datorită rolului său din serialul ”General Hospital”, a murit la vârsta de 37 de ani. Bărbatul a încercat să împiedice 3 hoți care ar fi încercat să fure convertorul catalitic al mașinii sale, moment în care a

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

România, pe ultimul loc în Europa la numărul de absolvenți de facultate. Câte țări ating obiectivul UE la acest capitol

Ziare.com acum 21 minute
România este pe ultimul loc în UE la capitolul absolvenți de învățământ superior, conform unor date publicate luni, 27 mai, de Eurostat. Analiza institutului european arată că doar 23% din populația României cu vârste între 25 și 34 de ani absolvise

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°