Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cocor Turism - "închisoare" pentru minoritari, de cinci ani de zile

Publicat in Bursa, vineri 22 noiembrie 2013 ·

Investitorii minoritari de la "Cocor Turism" (simbol GALA) sunt captivi de aproape cinci ani de zile în acţionariatul companiei, potrivit surselor din piaţa de capital. Aceştia au dorit să se retragă din societate, însă nu au reuşit să o facă nici după atâta timp.

Acţionarii vor să primească acelaşi tratament ca SIF "Transilvania" (simbol SIF3), care, în 2009, a primit dreptul de retragere în schimbul sumei de 2,26 de lei pentru fiecare acţiune dintre cele 2,25 de milioane de titluri pe care le deţinea la compania hotelieră.

Decizia acordării SIF3 a dreptului de retragere a fost luată în AGA din august 2009, în contextul în care acţionarii companiei au aprobat fuziunea "Cocor Turism" cu societăţile "Cocor Estival" şi "Ovidiu Estival 2002".

Acţionarii care nu erau de acord cu această mişcare au primit atunci posibilitatea să se retragă din societate, însă hotărârea AGA menţionează un preţ de retragere doar pentru SIF "Transilvania", precizând că preţul de retragere pentru oricare alt acţionar va fi stabilit de către un expert independent, numit de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului.

Cu toate că s-au încercat discuţii şi cu societatea emitentă, dar şi cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), nu s-a ajuns la niciun rezultat, nici până la momentul actual, potrivit lui Laviniu Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pentru Piaţa de Capital (AIPC). Domnia sa ne-a declarat: "Situaţia de la «Cocor Turism» reprezintă unul dintre marile abuzuri de pe piaţa de capital. Situaţia este la fel ca în 2008-2009.

SIF-ul s-a înţeles cu Cocor, SIF3 a primit nişte bani, anumiţi acţionari, prieteni cu managementul, au primit nişte bani, iar restul, în număr majoritar, de altfel, nu au primit preţul de ieşire. Autoritatea (n.r. actuala Autoritate de Supraveghere Financiară - ASF) nu a pedepsit acest emitent. I-a dat doar o

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 34 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°