Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL va depune moţiune simplă pe descentralizare, neavând destule semnături pentru moţiune de cenzură

Publicat in Mediafax, vineri 22 noiembrie 2013 ·

PDL va depune o moţiune simplă pe descentralizare, în condiţiile în care nu a reuşit să adune suficiente semnături pentru o moţiune de cenzură întrucât "UDMR, care e în coşul de susţinere al actualei puteri, a refuzat să o semneze", a declarat, vineri, deputatul Ioan Oltean.

Ioan Oltean, care este şi preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se simte "obligat" să corecteze o afirmaţie a premierului făcută în faţa ambelor Camere ale Parlamentului, aceea că "singurul partid care nu doreşte descentralizarea este PDL",.

"O afirmaţie răutăcioasă, o afirmaţie care nu corespunde realităţii. PDL e singurul partid care a manifestat în mod constant preocupare serioasă vizavi de descentralizare, fiind cel care în 2006 a iniţiat legea cadru a descentralizării şi care a militat pentru realizarea unei descentralizări autentice şi reale. Am apreciat şi apreciem că ceea ce Guvernul încearcă să numească descentralizare e, de fapt, o falsă descentralizare şi PDL s-a opus şi se opune în continuare acesteia pentru că e inadmisibil ca o putere cu majoritate de 80 la sută să recurgă la o asemenea procedură de adoptare a unui act normativ care realizează o reformă profundă în administraţia publică românească", a declarat Oltean.

El a spus că PDL crede că descentralizarea trebuie să parcurgă mai mulţi paşi, precum dezbaterea publică a actului normativ, consultarea publică a structurilor asociative ale aleşilor locali, a mediului academic şi dezbaterea parlamentară a actului normativ.

"Acestea sunt cerinţele PDL adresate Guvernului pentru a antrena şi PDL în dezbaterea şi adoptarea reformei. Guvernul însă a încălcat aceste solicitări şi prevederi, adoptând actul prin angajarea răspunderii, încălcând şi o normă a Curţii Constituţionale", a spus Oltean.

El a declarat că, întrucât nu s-a schimbat majoritatea parlamenta

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 47 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°