Suceava a câştigat în faţa municipiului Constanţa în competiţia pentru găzduirea Festivalului şi Congresului Uniunii Internaţionale de Cinema (UNICA), manifestări care vor fi ţinute în anul 2016 – a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul Ion Lungu, care a precizat că aşa a hotărât Comitetul Executiv al Asociaţiei Naţionale a Cinecluburilor din România.
„Suceava a obţinut, dintr-un total de 15, 12 voturi «pentru», două «împotrivă» şi o abţinere. Eu zic că este un lucru bun, un eveniment cultural important pentru oraşul nostru. Până atunci, cu siguranţă, urmează a fi finalizat şi Centrul Cultural «Bucovina»” a spus primarul.
Ion Lungu a precizat că în alegerea făcută de organizatori a contat mult credibilitatea, celeritatea cu care s-a răspuns solicitării, cât şi renumele Bucovinei. Printre condiţiile cerute pentru găzduirea Festivalului mondial al cinematografiei non-profesionale se numără asigurarea unei săli de spectacole cu 300 de locuri, în care să se poată proiecta realizările cinematografice ale participanţilor. Pe de altă parte, sala de conferinţe multimedia cu 60 de locuri este asigurată la Centrul de Conservare a Tradiţiilor Populare, municipalitatea trebuind să ofere şi inclusiv masă şi cazare. „Sunt nişte costuri minime, este un festival important şi este o onoare pentru noi să fim gazda acestui festival” a conchis edilul-şef.
Primăria va organiza o serie de acţiuni cu caracter de promovare a Sucevei şi Bucovinei la festivalurile din Slovacia, din 2014, şi Rusia, din 2015, prilejuri cu care vor fi distribuite broşuri turistice plante informative.