Consiliul de Coordonare Judeţean al PDL Bihor s-a reunit, vineri după amiaza, în sala Filarmonicii de Stat pentru a alege noua conducere a filialei judeţene, în prezenţa preşedintelui PDL Vasile Blaga şi a altor reprezentanţi ai conducerii centrale. Din cei 450 de delegaţi convocaţi, la alegeri s-au prezentat 394.
Dintre aceştia, 384 l-au votat pe Gavrilă Ghilea, până atunci interimar, pentru funcţia de preşedinte al PDL Bihor, acesta fiind, de altfel, singurul candidat care s-a înscris în cursă. "Sper ca după finalizarea alegerilor de astăzi problemele cu care PDL Bihor s-a confruntat în ultimii cinci ani să ia sfârşit. Să nu uităm că în această perioadă am avut doi preşedinţi şi doi preşedinţi interimari. În plus, nu am avut de luptat doar cu adversarii politici tradiţionali, ci uneori am avut de făcut faţă atacurilor unor grupări ostile chiar în propriul partid", le-a spus Ghilea delegaţilor bihoreni înainte de vot.
Preşedintele PDL a vorbit şi despre oamenii care n-au rămas lângă partid în momentele dificile. "Tot în ajunul campaniei electorale un senator PDL (n.r. făcând referire la Petru Filip), fost preşedinte de filială, şi-a anunţat trecerea în barca adversarilor noştri politici tradiţionali. Astfel de trădări au continuat să ne afecteze inclusiv după debutul campaniei electorale. Sper ca atunci când vom reveni la putere să nu mai repetăm greşelile din trecut prin promovarea şi susţinerea necondiţionată a unor profitori de carieră", a mai spus PDL-istul.
Ghilea şi-a propus abordarea "unei politici mai agresive de atragere a unor noi membri şi simpatizanţi, oameni de calitate, cu notorietate profesională, potenţial financiar şi electoral" şi le-a spus delegaţilor să se pregătească pentru alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale de anul viitor.
Prim-vicepreşedinţi au fost realeşi primarii Ioan Gheorghe Bota (296 voturi) şi Ioan