Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că a primit draft-ul privind înfiinţarea comisiei de anchetă solicitată de PSD, dar nu l-a citit încă, iar o decizie va fi luată luni în şedinta conducerii PNL cu vicepreşedinţii executivi.
Antonescu a fost întrebat dacă a primit draft-ul privind comisia de anchetă "în cazul Călăraşi" şi dacă l-a citit.
"Decizia asupra comisiei se va lua luni, în reuniunea vicepreşedinţilor executivi ai partidului. Da, am primit draft-ul. Nu l-am citit încă", a declarat preşedintele PNL.
Crin Antonescu a declarat, joi seară, la Digi 24, că, în întâlnirea pe care a avut-o cu premierul Victor Ponta la Guvern, s-a discutat "în treacăt" despre Comisia de anchetă Călăraşi, precizând că nu s-a hotărât asupra acesteia, dar că foarte probabil o decizie se va lua şi în PNL.
Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a confirmat anterior că a discutat, la Guvern, cu liderul PNL, Crin Antonescu, despre proiectul de înfiinţare a comisiei de anchetă Călăraşi şi a afirmat că Antonescu i-a comunicat că, de principiu, este de acord, dar mai trebuie studiate obiectivele şi componenţa comisiei.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că terenul din Călăraşi a fost achiziţionat cinsitit, fiind vorba despre o afacere de familie, el menţionând că nu şi-ar fi permis ilegalităţi şi că, de fapt, USL în ansamblu face un joc politic.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »