Peste 190 de autovehicule furate au fost depistate la frontieră în acest an, cele mai multe maşini fiind aduse din Italia, Franţa şi Germania, atât de români, cât şi de cetăţeni moldoveni, sârbi şi italieni, potrivit Poliţiei de Frontieră.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră arată într-un comunicat că, în primele zece luni ale acestui an au fost depistate 196 de autovehicule furate din state UE şi din alte ţări, dintre care 142 de autoturisme, 24 de automarfare, opt microbuze şi tot atâtea remorci, două autocar şi 12 motociclete, informează Mediafax.
Poliţiştii de frontieră au constatat 130 de infracţiuni de trafic cu autovehicule furate, fiind întocmite dosare penale pe numele persoanelor implicate, printre care cetăţeni moldoveni, sârbi şi italieni.
"În continuare, principalul «furnizor» de autovehicule furate care tranzitează frontierele României este Italia, urmată de Franţa, Germania etc.", a precizat Poliţia de Frontieră.
Două autoturisme în valoare totală de aproximativ 134.000 de lei, care erau declarate ca fiind furate din Rusia şi respectiv Spania, au fost depistate joi.
Autoturismul furat din Rusia, un Audi Q7, a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, judeţul Satu Mare, pentru control. Şoferul, cetăţean italian, în vârstă de 57 de ani, le-a spus poliţiştilor de frontieră că a cumpărat maşina din Germania, în 2007, cu 50.000 de euro şi că nu ştia că maşina era semnalată ca fiind furată de către autorităţile din Rusia.
Autovehiculul, în valoare de aproximativ 89.000 de lei, care figurează ca fiind furat din Moscova, din luna octombrie 2007, a fost indisponibilizat la sediul Punctului de Trecere a Frontierei Urziceni până la finalizarea verificărilor. Cetăţeanul italian este cercetat pentru tăinuire la furt, a precizat Poliţia de Frontieră.
Tot joi, la PTF