Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premiu de cinci stele pentru o poveste de nouă ani

Publicat in Tribuna, vineri 22 noiembrie 2013 ·

de Alexandra CHEŞCU

22 noiembrie 2013 22:34

1 vizualizare

A-A+

O sesiune de răsfăţ la superlativ este cadoul de care se va bucura în 30 noiembrie cititoarea noastră Doina Luminiţa Nicoară, alături de soţul său. Trataţia constă într-o cină romantică la Restaurantul Versailles al Hotelului Hilton Sibiu, dar şi într-o sesiune de spa, la acelaşi hotel. Doina Luminiţa Nicoară a răspuns provocării lansate de Tribuna şi de Hotelul Hilton Sibiu în cadrul campaniei "Tribuna şi Hotelul Hilton Sibiu susţin familia", a trimis cele cinci taloane pe adresa redacţiei şi, iată că norocul i-a surâs în cel mai frumos şi romantic mod, pentru că, la sfârşitul acestei luni, cititoarea noastră va sărbători la Hotelul Hilton Sibiu, alături de jumătatea sa, cei nouă ani de căsătorie.

Rafinament, eleganţă şi bun gust de cinci stele

Rafinamentul, eleganţa, bunul gust şi serviciile desăvârşite sunt doar câteva dintre calităţile care descriu singurul hotel de cinci stele din Sibiu, Hotelul Hilton putându-se lăuda ca fiind ocupant al locului al II-lea în Top 10 Hoteluri de Lux din România (conform TripAdvisor, 2013) şi al locului al IV-lea în Top 25 Hoteluri de Lux din România (TripAdvisor, 2013). Lista distincţiilor nu se opreşte, însă, aici, pentru că în 2012, locul de maximă relaxare din incinta Hotelului Hilton Sibiu a primit Premiul “Spa-ul Anului în România” - Hotel Tourism & Leisure Investment Forum.

114 camere şi apartamente, patru săli de conferinţe, şi o sală de bal, un centru business, trei restaurante ce oferă o selecţie de preparate româneşti şi internaţionale, un English Bar, cu o selecţie din cele mai bune vinuri româneşti sunt marile atracţii cu care Hotelul Hilton Sibiu îşi aşteaptă oaspeţii. Printre facilităţile oferite clienţilor săi, hotelul sibian a "strecurat" şi cei 2.000 de metri pătraţi pe care se desfăşoară centrul

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum 35 minute
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 6 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Noi percheziții la Parlamentul UE în cadrul anchetei privind ingerințele Rusiei

Ziua News acum 50 minute
Anchetatorii percheziționează miercuri birourile unui angajat al Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg, precum și locuința acestuia din Bruxelles, în cadrul unei anchete belgiene privind suspiciuni de interferență rusă și corupție, a an

Fosta candidată la preşedinţia SUA Nikki Haley scrie ”Terminaţi-i” pe obuze în Israel

News.ro acum o ora
Fosta candidată republicană la fotoliul de la Casa Albă Nikki Haley a scris ”Terminaţi-i” pe un obuz israelian în cursul unei vizite în nordul Israelului, în apropiere de frontiera cu Libanul, potrivit unei imagini publicate pe X de către deputatul

Premierul Donald Tusk anunţă că Polonia va reintroduce o zonă tampon la graniţa cu Belarus

G4Media acum 55 minute
Polonia va reintroduce o zonă tampon de 200 de metri la graniţa cu Belarus la începutul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri premierul Donald Tusk, după ce un militar a fost grav rănit după un atac la graniţă, relatează Reuters. Zona de frontieră

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°