Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine si de ce tulbura apele la varful politicii? (Opinii)

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Au mai fost ape tulburi in politica romaneasca, dar altadata macar se putea ghici dincotro vine si incotro se duce tulbureala. La fel cum insisi autorii stiau la ce pot sa se astepte.

Acum lucrurile se schimba de la o zi la alta, iar sensul schimbarii pare si el destul de tulbure. Cu atat mai mult cu cat unele schimbari nu au sens, iar altele sunt doar de dragul schimbarii.

Pana recent, se instalase o stare de fapt care parea de neclintit: USL domina scena noastra politica prin cele peste 70 procente parlamentare fara a lasa Opozitiei alta sansa inafara manifestarii vocale si a unor motiuni simple. Numai ca apropierea anului electoral 2014 pare a provoca reasezari politice inaintea startului oficial al campaniei europarlamentare si, mai ales, al celei prezidentiale.

Au existat si doua declansatoare, unul principal: amanarea intrarii in vigoare a legii referendumului si unul secundar: cumpararea celor 291 ha de teren de catre fiica cea mare a presedintelui Traian Basescu.

Doua declansatoare si mai multe urmari

In consecinta, intelegerea incheiata la infiintarea USL in februarie 2011 devine caduca: daca realizarea optiunii PSD de a-l avea ca prim-ministru pe Victor Ponta s-a realizat fara impedimente majore in 7 mai 2012 si apoi in 21 decembrie 2012, optiunea PNL de a da presedintele Romaniei in 2014 are parte de discutii interminabile, contre si animozitati. Ceea ce era anticipat de catre majoritatea observatorilor si a analistilor.

Mai intai s-au auzit voci disparate din tabara social democratilor, cu Mircea Geoana in centrul atentiei, care si-au exprimat public frustrarile: nu se poate asa ceva, cel mai mare partid romanesc sa nu aiba candidat! Gand la gand cu frustrari ale Opozitiei, interesata si ea sa provoace disensiuni in majoritatea de guvernamant. Se astepta doar momentul potrivit ca acest

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 2 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 3 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 2 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 7 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 5 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 52 minute
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 3 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Caz bizar în Coreea de Sud: Un robot care lucra într-o primărie „s-ar fi SINUCIS” / Colegii nu-și pot reveni din șoc: „Era unul de-ai noștri”

Gandul acum 58 minute
Un incident neobișnuit a avut loc în orașul Gumi, din Coreea de Sud. Un robot android, angajat ca funcționar public, se pare că s-a aruncat din capătul unor scări dintr-o clădire publică. Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a descoperi c

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

18°/31°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°