Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva de avertisment a angajaţilor din sistemul sanitar va avea loc luni între orele 8.00 şi 10.00. Ce se va întâmpla cu urgenţele

Publicat in Ziarul Financiar, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Federaţia Sanitas a anunţat, sâmbătă, în urma unei noi runde de negocieri la Ministerul Sănătăţii, că greva de avertisment anunţată pentru luni va avea loc, între orele 8.00 şi 10.00, ministrul Eugen Nicolăescu considerând că medicii sunt în afara acestui protest şi vor fi la serviciu.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea care a avut loc sâmbătă dimineaţă la Ministerul Sănătăţii, că greva de avertisment va avea loc luni între orele 8.00 şi 10.00, când vor fi asigurate o treime din serviciile medicale, în general urgenţele. Persoanalul medico-sanitar care nu se va ocupa de urgenţe se va aduna în semn de protest într-un loc din spital, iar după ora 10.00, toată lumea îşi va relua activitatea, a precizat acesta.

"Aşteptarea noastră este ca în perioada 26 - 27 (noiembrie, n.r.) să găsim soluţii şi scrise. Colegii noştri sunt pregătiţi să-şi ducă la îndeplinire calendarul pe care l-am stabilit", a mai spus Sepi la ieşirea din minister.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat în schimb că el crede că "medicii vor fi la serviciu". "Pentru că, din punctul meu de vedere, medicii sunt în slujba pacienţilor, e jurământul pe care l-au făcut, să apere viaţa oamenilor. Deci eu cred că medicii vor fi la serviciu, probabil că vor fi şi cazuri izolate în care unii dintre ei vor participa probabil la această grevă, dar cred că medicii sunt în afara acestui protest pentru că sindicatele reprezentantive ale medicilor n-au deschis niciun conflict de muncă cu Ministerul Sănătăţii", a spus Nicolăescu.

Întrebat dacă vor fi sancţionaţi medicii care vor participa la grevă, Nicolăescu a spus că managerii de spital care vor constata că au probleme va trebui să ia măsuri, "pentru că, până la urmă într-o ţară democratică, prima condiţie este respectarea legii".

Pe de altă parte, sâmbătă, mi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 36 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 57 minute
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

O femeie a încercat să dea foc sediului Primăriei Ploiești nemulțumită că nu primește o locuință. Reacția edilului la gestul extrem

Ziare.com acum 33 minute
O femeie a aruncat cu combustibil şi a încercat să incendieze sediul primăriei din Ploiești miercuri, 19 iunie. Polițiștii au intervenit rapid și au reținut-o pe femeia de 49 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice. Primarul a explicat contextul inci

Ce se întâmplă cu CAFEAUA atunci când este reîncălzită / Greșeala frecventă făcută de mulți români

Gandul acum 29 minute
Mulți români obișnuiesc să reîncălzească cafeaua rămasă în ceașcă, însă această practică poate afecta nu doar gustul băuturii, ci și sănătatea. Reîncălzirea cafelei duce la schimbări chimice care afectează gustul și aroma băuturii. Potrivit special

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum 38 minute
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°