Tinerii din România ţin post din motive religioase şi pentru că aşa este obiceiul în familie, iar 21% dintre ei cred că este mai scump să mănânci de post.
29% din tinerii din România ţin postul Crăciunului, arată un studiu realizat de Mercury Research, remis redacţiei.
Motivele pentru care tinerii aleg să ţină post variază de la detoxifierea organismului la religie. Cei mai mulţi spun că nu mănâncă produse lactate şi carne în cele 40 de zile de post pentru că sunt credincioşi (65%), iar 12% ţin post pentru că aşa este tradiţia în familie.
Citeşte şi: Românii CONFUNDĂ Paştele cu Crăciunul
21% din tinerii care ţin post nu mănâncă carne şi produse lactate în toate cele 40 de zile ale postului, în timp ce 50% consumă alimente de post doar miercurea şi vinerea.
55% din tineri spun că mănâncă mai des în timpul postului produse de patiserie (merdenele, covrigi, plăcinte, cornuri), 51% consumă pate vegetal, 46% - dulciuri de post (ciocolata, napolitane, biscuiti de post, halva), iar 38% mănâncă şi produse din soia.
Citeşte şi:Sfaturi şi remedii naturiste pentru o digestie uşoară de sărbători
21% din tinerii care ţin post spun că este mai costisitor să ţii post, în timp ce 50% dintre intervievaţi spun că nu simt vreo diferenţă în buget în perioada postului.
Pe de altă parte, tinerii care nu ţin post spun că nu rezistă fără să mănânce carne (patru din zece tineri) şi nu consideră că este necesar (28%).
Postul Crăciunului a început în 14 noiembrie şi se încheie în 24 decembrie. În cele 40 de zile, credincioşii nu au voie să mănânce carne şi lactate, iar în fiecare sâmbătă şi duminică au dezlegare la peşte.
Tinerii din România ţin post din motive religioase şi pentru că aşa este obiceiul în familie, iar 21% dintre ei cred că este mai scump să mănânci de post.
29% din tinerii din România ţin postul Crăciunului, ara