Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alarmă în Ghencea

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Steaua n-a cîştigat la Tîrgu Jiu şi, după al doilea 1-1 consecutiv în deplasare, a cedat în favoarea Astrei poziţia de lider, deţinută din etapa a 10-a! Adevărat, a primit replica unei formaţii gorjene inteligent aşezate în teren de Pustai, organizată şi dispusă la efort, ba a nimerit şi peste un portar în zi de graţie, dar nici ea n-a mai repetat jocul obişnuit. Altădată, îşi împingea adversarul spre poarta lui şi îl toca mărunt pînă îi dădea gol. Vremea aia pare să se fi dus.

Deşi echipa are dinți, aceștia s-au tocit. Mai reuşeşte să muşte cu ei, însă mai rar. E agresivă, dar mai puţin decît înainte, de parcă băieţii lui Reghe s-ar fi molipsit de la un Tănase ce reacţionează la fel, parcă venit din alt film, dacă înscrie ori dacă ratează!!!

E drept că Steaua n-a mai cucerit 3 puncte în oraşul Coloanei Infinitului din martie 2008, atît că asemenea consolare nu ține de cald. În loc să copieze stilul lui Bourceanu de luptător care moare, dar nu se predă, echipa a urmat mai degrabă exemplul indiferentului Dodel, ceea ce n-a ridicat-o, ci a tras-o în jos. În opinia mea, Georgievski, Prepeliţă, Ad. Popa, Stanciu, invocatul Tănase şi, surprinzător, Gardoş au fost la Tîrgu Jiu legăturile slabe ale lanțului roș-albastru. Vreo 5-6 titulari au dezamăgit, cam mulţi, nu-i aşa?

Să nu spuneţi, pentru că am mai auzit scuza asta, că Steaua a obosit. Ar fi neplăcut să fi rămas fără suflu şi să bată în retragere deoarece deciziile-cheie ale stagiunii, în competiţia internă şi în grupele Ligii Campionilor, abia de-acum înainte se vor lua. Ea a început vijelios şi ar fi păcat, inclusiv pentru imaginea generală a fotbalului nostru, să încheie sezonul în scădere de formă şi de randament.

Înaintea duelului cu Petrolul din runda a 16-a, cînd probabil îi vor lipsi accidentaţii Pintilii şi Filip, cum sigur nu-i va putea folosi pe Georgievski şi Gardoş, suspendaţi pen

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum 53 minute
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum 53 minute
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum 25 minute
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Data alegerilor prezidențiale ar putea fi schimbată pentru luna decembrie

Ziua Constanta acum 2 ore
În cadrul coaliției se discută tot mai apăsat despre schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Primul care a lansat ipoteza în spațiul public a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă, cel care a spus că va exista o discuție pe această temă. Conform surs

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Ciolacu: A fost pus în transparenţă proiectul privind introducerea salariului minim european. Asta aşteaptă românii de la noi. Nu circ în stradă, cum fac încă unele partide, deşi au fost deja taxate dur de electorat

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, în şedinţa de Guvern, că a a fost pus în transparenţă publică şi proiectul privind introducerea salariului minim european în România. ”Vrem ca românii să aibă slujbe plătite cât mai aproape de media european

Cod galben de viituri, până vineri, la prânz

News.ro acum 5 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben privind riscul producerii de viituri pe râuri din 13 bazine hidrografice, precum şi pe cele din Dobrogea, până vineri la prânz. Sunt vizate în special judeţele Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău şi Gal

Vremea

București
acum

33°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/20°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

24°
joi

14°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°