Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Alertă” la şcoala generală şi liceul din Copşa Mică

Publicat in Tribuna, duminică 24 noiembrie 2013 ·

de Vasile ANTIPA

vasileantipa@tribuna.ro

24 noiembrie 2013 23:17

1 vizualizare

A-A+

Joi, 21 noiembrie 2013, începând cu ora 10.45, la Şcoala Gimnazială Copşa Mică a avut loc un amplu exerciţiu de evacuare, conform programului de pregătire a elevilor pentru situaţii de urgenţă în anul şcolar 2013-2014, sub îndrumarea directorului. Mihalache Cornelia şi a reprezentantului PSI pe şcoală, profesorul Aurelian Suciu. Pentru ca exerciţiul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, acesta a fost monitorizat de către 16 membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Copşa Mică, coordonaţi de Dan Vasiu şi inspectorul de Protecţie Civilă din cadrul Primăriei Copşa Mică, Pop Ioan Sorin, membri ai Poliţiei Locale şi un echipaj S.M.U.R.D. Exerciţiul de alarmare a continuat după aceea, de la ora 11.30, la Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu”, sub îndrumarea directorului Lucia Berger şi a cadrului tehnic cu atribuţii PSI din cadrul liceului, inginerul Mircea Nicolau. După încheierea exerciţiilor în ambele unităţi de învăţământ, elevilor li s-a adus la cunoştinţă de către inspectorul de Protecţie Civilă, scopul unor asemenea exerciţii de evacuare şi modul de comportare în timpul şi după producerea unei situaţii de urgenţă. Compartimentul de Protecţie Civilă urmează să realizeze exerciţii asemănătoare şi la celelalte unităţi de. de Vasile ANTIPA

vasileantipa@tribuna.ro

24 noiembrie 2013 23:17

1 vizualizare

A-A+

Joi, 21 noiembrie 2013, începând cu ora 10.45, la Şcoala Gimnazială Copşa Mică a avut loc un amplu exerciţiu de evacuare, conform programului de pregătire a elevilor pentru situaţii de urgenţă în anul şcolar 2013-2014, sub îndrumarea directorului. Mihalache Cornelia şi a reprezentantului PSI pe şcoală, profesorul Aurelian Suciu. Pentru ca exerciţiul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, acesta a fost monitoriz

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment ANM: Cod galben de averse pentru 12 județe

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse torenţiale şi vijelii pentru 12 judeţe situate în partea de nord-est a ţării, ce va fi în vigoare pe parcursul zilei de marţi, începând cu ora 12:00. Potri

Percheziții DNA la polițiști locali din sectorul 1 suspectați că primeau mită până la 14.000 de euro de la patroni de cluburi sau terase

HotNews acum 47 minute
Procurorii DNA fac percheziții, marți, într-un dosar în care sunt vizați angajați ai Poliției Locale Sector 1 suspectați că începând cu anul 2003 au primit mită de la patroni de localuri sau terase, pentru a nu-i sancționa. Anunțul inițial privind d

Vlogger-ul Dorian Popa a fost trimis în judecată!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Cunoscutul Dorian Popa vlogger, compozi

CNAIR: Posibile îngreunări / întreruperi în emiterea rovinietei şi peajului, în cursul zilei de joi, din cauza unor unor lucrări la sistemul informatic

News.ro acum 49 minute
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă posibile îngreunări/întreruperi în emiterea rovinietei şi peajului din cauza unor unor lucrări la sistemul informatic. Lucrările vor avea loc joi. ”CNAIR informează utilizat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul C.S. Dinamo București – C.S. Afumați, miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.30

Cancan acum 23 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal C.S. Dinamo București – C.S. Afumați, miercuri, 5 iunie 2024, de la ora 17.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ili

Zi liberă miercuri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 54 minute
Miercuri, 5 iunie 2024, elevii și profesorii din toată țara vor beneficia de o zi liberă pentru a celebra Ziua Învățătorului. Această zi specială este dedicată recunoașterii rolului esențial al cadrelor didactice în formarea și educarea tinerelor ge

NATO are la dispoziție cel mult 3 ani pentru a se pregăti de un eventual atac al Rusiei. Avertismentul unui important general

Ziare.com acum 39 minute
Comandantul forțelor armate norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, a avertizat într-un interviu pentru Bloomberg că NATO are la dispoziție doar doi-trei ani pentru a se pregăti de un eventual atac al Rusiei împotriva Alianței Nord-Atlantice. Gen

Ford Europa lansează producţia primului său model electric la fabrica din Germania

Wall-Street.ro acum o ora
Ford Europa va lansa producţia de serie a unui vehicul electric (EV) la fabrica sa din Koln, Germania, transmite DPA. Lansarea fusese planificată pentru septembrie 2023, dar a fost amânată pentru a fi implementate noile standarde pentru baterii. For

Probleme la Banca Transilvania. Aplicațiile și cardurile funcționează cu intermitențe!

Ziua Constanta acum o ora
Banca Transilvania a anunțat că în prezent aplicațiile și cardurile sale funcționează cu intermitențe, azi, 04 iunie 2024. Echipa lucrează la remedierea situației și se angajează să rezolve problema cât mai rapid posibil. Dragi clienți, Aplicațiile

Mihai Leu, internat de urgență la Institutul Clinic Fundeni

Ziua Constanta acum 51 minute
Mihai Leu a ajuns din nou la Institutul Clinic Fundeni, pentru a două oară în ultima lună. Medicul său curant, Prof. Irinel Popescu, a dat detalii despre starea de sănătate a fostului campion național, notează Știri pe Surse. Fostul campion mondial

Vremea

București
acum

29°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
Iasi
acum

25°
mar.

17°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

28°
mar.

19°/28°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°