O zi de miliarde! Asta înseamnă, în Statele Unite, Black Friday, ziua ce deschide sezonul cumpărăturilor de Crăciun prin reduceri substanţiale de preţuri. În vinerea de după Ziua Recunoştinţei, americanii stau cu orele la coadă, cheltuie miliarde de dolari şi, uneori, se iau chiar la bătaie pentru produsele "vânate".
Dacă din 2010 fenomenul a fost împrumutat şi în România de magazinele online şi de marile lanţuri de electrocasnice, sezonul acesta mai toţi retailerii îşi ademenesc clienţii cu promoţii, inclusiv în Oradea.
Vinerea cheltuielilor
Black Friday a apărut în SUA şi are loc în ultima vineri a lunii noiembrie, după Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei), anul acesta sărbătoarea shoppingului nimerindu-se pe 29 noiembrie. Numele de "vinere neagră" a fost folosit iniţial pentru a descrie traficul infernal de după Ziua Recunoştinţei şi apoi a fost "împrumutat" de comercianţii care promovau în această zi reduceri de preţuri, anunţând astfel deschiderea sezonului cumpărăturilor de Sărbători.
Din 2003, ultima vineri din noiembrie este cea mai aglomerată zi de shopping în SUA, iar "vânătorii" de reduceri se aşază la cozi din timpul nopţii, aşteptând deschiderea magazinelor. Ambiţia de a pune mâna pe produse la preţuri mai mici chiar şi cu 80% a provocat de-a lungul timpului inclusiv incidente violente, unele încheiate cu focuri de armă. În 2012, de Black Friday, americanii au cheltuit peste 59 miliarde dolari! După modelul Valentine's Day ori Halloween, românii au preluat şi ei, din 2010, "sărbătoarea" reducerilor, primul fiind eMag.ro, cel mai mare magazin online din ţară.
"Îmbulzeală" online
Febra cumpărăturilor-chilipir a prins rapid. În 2012, de Black Friday, românii au cheltuit 41 milioane euro, iar în acest an se estimează o dublare a sumei. Cum la noi tonul l-au dat comercianţii online de IT şi electrocasnice, anul acesta eMag