Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul lui Manţog, scos de pe lista prestatorilor CEO

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 26 noiembrie 2013 ·

Complexul Energetic Oltenia a atribuit în ultimele săptămâni contractele pentru închirierea de maşini care deservesc exploatările miniere, în special vehicule de marfă cu şofer. Spre deosebire de anii anteriori, contractele au fost reduse drastic, astfel că acum nu ajung nici măcar la 10% din valoarea celor din perioada 2008-2012 de exemplu. Doar puţin sub 1 milion de euro va plăti CEO pentru a închiria utilajele, banii fiind împărţiţi, în funcţie de loturi, la mai multe firme, cu mici excepţii, tot celor care au prestat astfel de servicii şi în anii precedenţi. O absenţă notabilă este însă cea a firmei Alpha Construct Sistem, condusă de afaceristul Costi Isvoranu, de la Mehedinţi, aceasta refuzând până şi participarea la selecţia pentru desemnarea societăţilor prestatoare.

Potrivit informaţiilor postate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, primul contract a fost atribuit în 29 octombrie şi are o valoare de 1.476.920 de lei, fiind împărţit mai multor firme respectiv TPSUD Bâlteni – lider de asociaţie, Succes Nic Com, SC TPSUT SA Mehedinţi, SC Maninter Car SRL Motru, SC TPSUT Motru şi Plus Sut Mehedinţi. Contractul nu este însă valabil decât până la finele anului, respectiv lunile noiembrie şi decembrie, până când se va organiza licitaţie, acum fiind atribuit prin negociere fără publicarea unui anunţ de participare. Firmele vor trebui să asigure utilaje în această perioadă pentru şase exploatări miniere respectiv Rovinari, Tismana, Pinoasa, Jilţ Nord, Jilţ Sud şi USM Rovinari (fostă BAVA Rovinari). Două săptămâni mai târziu, în 11 noiembrie, CEO a mai semnat un contract pentru alte patru exploatări, respectiv UMC Berbeşti, UMC Roşia, UMC Peşteana şi Mina Motru, valoarea contractului fiind însă mai mare, de 2.389.985 de lei fără TVA şi nu este împărţit decât de trei firme, respectiv aceeaşi TPSUD Bâlteni, Fynutury SRL Țicleni şi SC Romferex Import Exp

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Press Alert acum o ora
Actrița Ileana Stana Ionescu a murit duminică, a anunțat Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. „Teatrul Național «I.L. Caragiale» din București anunță cu tristețe că astăzi, 30 iunie, actrița Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai

Explozie într-un restaurant din Turcia! Mai multe persoane au murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi numeroase au fost rănite duminică într-o explozie cauzată de scurgere de gaz într-un un restaurant din vestul Turciei, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP. "Patru dintre concetăţenii noştri ş

După Grecia, MAE avertizează românii care merg în vacanță în Turcia. Risc uriaș de incendii în perioada estivală

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Turcia că, în cursul zilei de sâmbăta, 30 iunie, au fost înregistrate 44 de focare de incendii pe teritoriul acestei ţări. 30 di

Paraşutistul căzut pe pista Aerodromului Clinceni a murit la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Paraşutistul căzut la aterizare, duminică, 30 iunie 2024, pe pista Aerodromului Clinceni a murit la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca). "În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, fa

Participarea la alegerile legislative care au loc în Franța, estimată la 67,5%

G4Media acum o ora
Rata de participare la primul tur al alegerilor legislative din Franţa de duminică este estimată în jur de 67,5%, un record, potrivit institutului de sondare a opiniei publice Ipsos, relatează AFP, conform Agerpres La ora 17:00 (15:00 GMT), rata de

Braşov: 16 persoane audiate în urma unei bătăi în stradă, în oraşul Făgăraş. Trei bărbaţi au fost reţinuţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal, în urma unei bătăi în stradă la care au participat trei familii. 16 persoane au fost invitate la audieri, în urma cărora trei dintre cei implicaţi au fost reţinuţi, fiind acuzaţi de comiterea mai multo

Ministerul Culturii, după moartea actriței Ileana Stana Ionescu- „A fascinat generaţii întregi”

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Culturii deplânge moartea actriţei Ileana Stana Ionescu. Prin intermrdiul unui mesaj pe pagina de socializare, reprezentanții ministerului punctează că artista a fascinat generaţii întregi cu rolurile sale din filme sau teatru pe care fi

Furtuni violente în Elveţia, Franţa, Germania şi Italia: Au murit cel puţin şapte persoane

News.ro acum 2 ore
Furtunile violente, vijeliile şi ploile torenţiale care s-au abătut sâmbătă asupra Franţei, Elveţiei, Italiei şi Germaniei s-au soldat cu cel puţin şapte morţi, potrivit primelor date furnizate duminică de autorităţile locale, informează AFP. În nor

Braşov: intervenţie a scafandrilor pentru căutarea unui adolescent posibil înecat în râul Olt

News.ro acum 2 ore
Scafandrii din cadrul Inspectorarului pentru Situatii de Urgenţă Braşov, dar şi scafandrii din alte două judeţe intervin, duminică după amiază, pentru căutarea unui adolescent posibil înecat în râul Olt. Potrivit ISU Braşov, instituţia a fost alerta

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Vremea

București
acum

33°
dum.

21°/36°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

32°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/34°
mie.

17°/21°
Constanta
acum

27°
dum.

22°/28°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

17°/21°
mie.

16°/17°
Timisoara
acum

33°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°