Cuvinte mari, dar şi miză pe măsură. Dacă premierul Victor Ponta a catalogat vizita la Bucureşti a premierului Chinei drept una “istorică”, nu a fost degeaba. Căci interesele de ambele părţi sunt foarte mari, potenţialul economic al Beijinului fiind uriaş.
Prim-ministrul Chinei, Li Keqiang, a afirmat luni, la Bucureşti, că suma contractelor de investiţii pe care companiile chineze le vor semna cu cele româneşti, cu prilejul vizitei sale, este "uriaşă" şi va depăşi valoarea stabilită iniţial. ”Grupul de lucru dintre cele două părţi va discuta şi proiectele privind calea ferată rapidă şi pe cele în domeniul infrastructurii, iar toate aceste proiecte vor depăşi valoarea care este iniţial stabilită în contracte. Nu vreau să spun un plafon pentru sumă, fiindcă aş dori să fie o surpriză", a declarat premierul Chinei.
Sumele vehiculate neoficial ca reprezentând valoarea contractelor semnate cu ocazia vizitei la Bucureşti a premierului chinez oscilează între 5 şi 8 miliarde euro, comentează Mediafax.
Ce acorduri s-au semnat
România şi China au semnat, luni, acorduri de colaborare pentru înfiinţarea în comun a unui parc tehnologic şi reluarea exportului de bovine pentru reproducţie şi carne de porc către China, dar şi mai multe documente de colaborare în energie, inclusiv în domeniul nuclear şi termoelectric.
Astfel, conducerea Nuclearelectrica au semnat cu preşedintele companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN) o scrisoare de intenţie pentru colaborare, directorul Complexului Energetic Oltenia a încheiat cu preşedintele companiei China Huadian Corporation un acord de intenţie de cooperare pentru realizarea proiectului termoelectric de la Rovinari, directorul Complexului Energetic Hunedoara a parafat cu preşedintele companiei China National Electric Engineering o înţelegere pentru reabilitarea grupurilor 3 şi 4 de la centrala