Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mondialul care merita văzut!

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 25 noiembrie 2013 ·

Zlatan Ibrahimovic spune că fără el nu merită văzut Mondialul. Este o figură de stil, dar într-adevăr Ibra are ceva unic. Execuţiile sale aeriene nu-i vor fi niciodată accesibile lui Messi, de exemplu. Există limitări de ordin fizic. Oricum, mare păcat pentru suedez, dar balotajul era între el şi Cristiano Ronaldo, deci unul care ar putea clama şi el, cu acelaşi orgoliu, că turneul final nu merită văzut în absenţa sa.

Apropo de portughez, am fi putut asista la o surpriză de zile mari în cursa pentru Balonul de Aur, pe principiul amintit deja, acela al ultimei impresii. Numai că Ronaldo, ştiind de ceva timp că nici acesta nu e anul lui, a anunţat că nu va fi prezent la gală, iar şansele să-l primească în contumacie sunt aproape nule. De data asta l-au tras în jos performanțele echipei de club, ditamai Realul, cu tot cu Mourinho, rămânând pe sec în 2013. După eliminarea lui Ibra la barajul pentru Brazilia 2014, cresc acţiunile lui Ribery, poate şi ale lui Robben. Cât despre Messi, el nu mai intră în nici un fel de calcule, dar nici nu văd ceva ieşit din comun că a suferit o accidentare musculară. N-o mai încălzea cu nimic pe Barcelona ca piticul să adune recorduri personale pe bandă, iar în primăvară să fie uzat şi să nu-şi poată pune amprenta asupra jocului, aşa cum s-a întâmplat cu Bayern. Să nu uităm că este sezon cu Mondial, vor fi unii jucători de top care îşi vor calcula vârful de formă pentru primăvară, de aceea cred că vom traversa o iarnă cu destule surprize în ţările în care nu se întrerup campionatele.

Nu-mi amintesc să fi scris vreodată aici despre şah, oricum nu despre actualitate în acest sport, căci rivalitatea Karpov-Kasparov nu a fost înlocuită cu ceva pe măsură şi n-am mai fost tentat să rejoc partide pentru titlul mondial, mai ales că a fost o perioadă cu două versiuni, aproape ca la box! Merită de data asta să spun că s-a schimbat cen

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum o ora
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum o ora
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

Un copac din Parcul Bazilescu s-a prăbușit peste doi tineri. O fată este în comă / Primăria Sectorului 1 susține că arborele era sănătos

HotNews acum o ora
Un copac din Parcul Bazilescu din București s-a prăbușit, sâmbătă, peste doi tineri, unul dintre ei fiind o fată în scaun cu rotile, susțin reprezentanții PNL Sector 1. Una dintre victime - fata - este în comă, intubată și ventilată mecanic, a decla

Marcel Ciolacu: După data de 10 iunie o să vă spun, împreună cu colegii mei din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!

News.ro acum 46 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că după data de 10 iunie o să spună, împreună cu colegii săi din PSD, decizia privind candidatura la prezidenţiale. ”Până atunci, avem o competiţie, momentan, de scris cărţi. Nu particip la ea!”, a m

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum o ora
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Cursă strânsă pentru Primăria Capitalei. Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25% într-un sondaj la comanda PSD

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea ar câştiga Primăria Capitalei dacă s-ar retrage din cursă Cristian Popescu Piedone. În situaţia actuală, Nicuşor Dan e creditat cu 29%, iar Gabriela Firea cu 25%.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

10 ani de IQOS! Philip Morris International aniversează 10 ani de călătorie către un viitor fără fum

HotNews acum 5 ore
​Philip Morris International (PMI) aniversează 10 ani de când a lansat IQOS, dispozitivul care încălzește tutunul fără să îl ardă, şi a început astfel călătoria către un viitor fără fum. Compania a făcut progrese semnificative și rămâne dedicată viz

Mai multe zone din București rămân din nou fără apă caldă. Care sunt sectoarele vizate

Ziare.com acum 58 minute
Începând de luni, 27 mai, se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare şi de reparaţii pe conductele reţelei primare în zone din sectoarele 2, 4, 5 şi 6 ale Capitalei, anunță Compania Termoenergetica. Vor fi efectuate următoarele intervenţii: *

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

22°
lun.

10°/22°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

16°
lun.

12°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°