Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat astăzi că nu poate rezolva "peste noapte" ce nu s-a rezolvat în patru ani. El le-a reproşat angajaţilor din sistemul sanitar că nu au protestat în 2010, când li s-au redus lefurile cu un sfert. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
"E păcat că astăzi au suferit unii pacienţi", a spus Nicolăescu.
Însă, a adăugat el, este un lucru bun că nu foarte mulţi pacienţi, ceea ce e o dovadă de înţelepciune. "La această manifestare participă, în general, moaşele, asistentele şi infirmierele, care au într-adevăr salarii foarte mici. În 2010, aceşti oameni au avut tăiate lefurile cu 25% şi n-au făcut grevă. Acum, când noi, în 2013, am reîntregit salariile, în care inflaţia este mai mică, se face grevă. Dar cum s-au descurcat trei ani, 2010 - 2012, cu lefuri tăiate 25%?".
Astăzi, între orele 8 şi 10, a avut loc o grevă de avertisment la care au participat unii lucrători din sistemul de sănătate. La ora 14.00 va avea loc o negociere între protestatari şi ministrul Eugen Nicolăescu.