Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
CHERA CONSTANTIN, director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa(MINAC), la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial
LUNGU VIRGIL, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DJCCPCN), la data comiterii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut infracțiunea de conflict de interese în formă continuată și infracțiunea prevăzută de art. 11 alin 1 din Legea 78/2000 și anume „fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea şi de a controla un agent economic privat, de a înlesni efectuarea unor activităţi comerciale, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite”
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În luna noiembrie a anului 2008, în calitate de director al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, inculpatul Chera Constantin a refuzat, în mod nejustificat, încheierea unui contract ce avea ca obiect supravegherea şi cercetarea arheologică pe traseul lucrărilor la Autostrada A2 şi la centura ocolitoare a municipiului Constanţa, direct cu beneficiarul acestor servicii, împrejurare care a produs un prejudiciu patrimoniului muzeului de 4.406.056,11 lei.
Inculpatul Chera Constantin a permis însă ca o altă persoană juridică, respectiv SC Deprom SRL, să se interpună şi să încheie contractul. În acest mod, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa a devenit prestator de servicii în beneficiul soci