Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaudeamus! O carte = o bere!

Publicat in Adevarul, marți 26 noiembrie 2013 ·

Oamenii aleargă care-încotro, ca furnicile. Târgul de carte ”Gaudeamus” este ca un muşuroi uriaş, pentru care îţi trebuie doar picioare bune şi ceva bani pe fundul buzunarului. Unii nu vor să-l piardă pe Andrei Pleşu când îşi lansează cartea, alţii vor să-i vadă pe cei de peste Prut, avându-i ca protagonişti pe Mihai Cimpoi şi Valeriu Matei, iar nu puţini umblă după chilipiruri, să cumpere cărţi mari, cu preţuri mici. Aproape să mă calce pe bombeul pantofilor roţile cauciucate ale unui cărucior cu care se merge la piaţă ca să cumperi morcovi, cartofi şi alte alea pentru gura omului. Căruciorul plin-ochi cu cărţi este manipulat de o bătrânică foarte mândră de captura sa. Ca s-o iert pentru că m-a incomodat cu mijlocul ei de transport, femeia îmi arată câteva mostre: Lev Tolstoi, Jules Verne şi alţii – 5 lei (sic!). ”Dar, puteţi găsi cărţi şi cu trei lei”, completează bunicuţa, văzând că rămân înţepenit în mijlocul drumului. ”Unde?” ”Mergeţi întâi la Editura Adevărul, apoi la cei din jur”. Nu e prima dată când mă întâlnesc cu cărucioare de piaţă prin târgurile româneşti de carte, iar pe unii cu un fel de sarsanale, care pun în pericol coloana vertebrală a bietului om ce se încumetă să le transporte. Sunt a doua oară în câteva zile la ”Gaudeamus”, dar de data aceastase produce ceea ce se cheamă ”spartul târgului”. Printre cei care adună cărţi cu nemiluita sunt mulţi tineri. Asta mă bucură. Mă împiedic de ei pe treptele din pavilionul central, unde s-au aşezat să se odihnească, fără să-şi pună sub fund nici măcar un ziar. Unii au început deja să citească din cărţile cumpărate, alţii doar le răsfoiesc, amânînd plăcerea lecturii pentru zilele următoare. Mă uit mai atent la ei. Sunt studenţi, sau elevi, băieţi şi fete, al căror buzunar depinde încă de părinţi. Surprind în treacăt un scurt dialog: ”Tu îţi dai seama? O carte bună costă cât o bere”. ”Mda, şi bere cu ce mai bem

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 29 minute
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Reacția Moscovei la intenția Republicii Moldova de a adera la UE: Mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de RUSIA

Gandul acum 24 minute
Chișinăul refuză să colaboreze cu Moscova, fapt care nemulțumește un număr mare de locuitori ai Republicii Moldova, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit TASS. Știm că mulți

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum o ora
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 7 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 4 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

USR: PSD şi PNL, după ce i-au cocoşat cu taxe pe antreprenori, îi pun să facă şi munca ANAF

Mediafax acum 49 minute
„Guvernul Ciolacu dă o nouă lovitură antreprenorilor prin ordonanţele privind e-Factura şi casele fiscale de marcat, respectiv e-TVA, aprobate în şedinţa de astăzi, fără prea multe dezbateri cu părţile implicate şi fără a ţine cont de semnalele veni

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°