Mânăstirea Dumbrava din judeţul Alba găzduieşte, marţi, întâlnirea naţională a coordonatorilor departamentelor sociale ale eparhiilor din cuprinsul Patriarhiei Române. Întâlnirea se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi reuneşte 30 de consilieri social – misionari. Aceştia vor dezbate probleme privind activitatea social-misionară a Bisericii Ortodoxe Române şi probleme legate de colaborarea între eparhii în domeniul social.
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei participă la întâlnirea de la Mânăstirea Dumbrava şi în debutul lucrărilor a transmis participanţilor un mesaj despre activitatea social – filantropică a Bisericii.
„Ne bucurăm că preoţii şi credincioşii ortodocşi sunt foarte ataşaţi de activitatea social-filantropică a Bisericii. Ei o susţin fiindcă o apreciază ca pe un sacrament al aproapelui, ca pe o liturghie după liturghie. Întrunirea pe raza eparhiei noastre a consilierilor sociali din Patriarhia Română este o expresie a interesului pentru o slujire creştină eficientă. Misiunea noastră este să fim solidari cu semenii noştri şi să le fim alături în munca lor, în suferinţele lor şi în speranţele lor ” a spus Înaltpreasfinţitul Irineu în alocuţiunea sa.
Întâlnirea consilierilor sociali se bucură şi de prezenţa consilierului patriarhal Radu Neuman, coordonator în cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române, a directorul executiv al Federaţiei Filantropia, părintele Dorel Moţoc, a preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, şi a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, Sorin Chirilă.
Mânăstirea Dumbrava din judeţul Alba este un exemplu al implicării Bisericii în activitatea socială, lăcaşul desfăşurând o amplă activitate social filantropică. Mânăstirea are un cămin pentru vârstnici, un a