Primăria Suceava a fost acţionată în instanţă de către administratorii judiciari ai Termica. Suma solicitată administraţiei locale se ridică la nu mai puţin de 933 de miliarde de lei vechi, bani despre care reprezentanţii SC Management Reorganizare Lichidare SPRL Iaşi şi MGA Insolvency SPRL Suceava consideră că ar trebui să intre în bugetul societăţii de termoficare, aflată acum în procedură de insolvenţă.
Documentul principal în baza căruia s-a făcut cererea de chemare în judecată este o notă de constatare din 3 aprilie 2013 a Direcţiei Generale de Inspecţie Economico-Financiară din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Suceava.
Totul a plecat de la nota de compensare nr. 75 din 31 martie 2010 şi despre care atât reprezentanţii Fiscului, cât şi administratorii judiciari consideră că s-a făcut în mod eronat.
La acea dată, între Primărie şi Termica s-a realizat compensarea sumei de 700 de miliarde de lei vechi. Această sumă era datorată de municipiul Suceava către SC Termica SA cu titlu de subvenţie pentru perioada 2006-2009 pentru producerea, furnizarea, distribuţia şi transportul agentului termic în municipiul Suceava. Compensarea urma să se realizeze cu aceeaşi sumă, 700 de miliarde de lei vechi, datorată de SC Termica SA către municipiul Suceava ca urmare a reducerii capitalului social al SC Termica SA, cu 700 de miliarde de lei vechi, conform HCL 340 din 22 decembrie 2009 a Consiliului Local Suceava.
Mai exact era vorba de o decizie prin care Primăria Suceava se obliga să predea către Termica terenurile pe care se intabulase anterior, în suprafaţă totală de 155,3 hectare, iar în compensaţie nu mai plătea subvenţia în sumă totală de 700 de miliarde de lei vechi.
Ori, acest lucru nu s-a mai întâmplat, Primăria reuşind să rămână şi proprietară pe terenuri, dar şi fără să achite sumele datorate cu titlu de subvenţie.
@N_P